6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPiaţa Veche şi hotelul Minerva, contre în Consiliul Local Craiova

Piaţa Veche şi hotelul Minerva, contre în Consiliul Local Craiova

În ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local din Craiova desfăşurată în această formulă, patru puncte de pe ordinea de zi au iscat discuţii aprinse. Şi de această dată, aceiaşi consilieri de la USR şi PNL şi-au făcut vocea auzită. Spiritele s-au încins când a venit vorba despre rectificarea bugetară, cartierul chinezesc, construirea unui complex sportiv pe locul Pieţei vechi şi achiziţionarea hotelului Minerva.

Unul dintre primele proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei care aiscat discuţii a fost cel despre rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a oraşului pe anul 2024. Cu alte cuvinte s-a luat dintr-o parte şi s-a pus în alta, din care acuză parte a consilierilor locali de la USR şi PNL au votat împotrivă.

Cezar Drăgoescu


„Am văzut din nou rectificarea bugetară. Nu este nimic nou, ne-am obişnuit cu aşa ceva. Se taie de la capitolul investiţii. De data aceasta am văzut că se diminuează investiţiile în drumuri şi străzi noi cu 13 milioane. Este adevărat că 12 milioane se duc în reabilitări de drumuri. Aici este o diferenţă de nuanţă, una este să asfaltezi drumuri care nu sunt asfaltate şi alta este să peticeşti drumuri existente, sparte. Dacă am avea un bun management la Primăria Craiova, ideal ar fi fost să fie bani pentru ambele chestiuni. După cum ştim peste 30% sau 25% din drumurile din Craiova nu sunt absolut deloc asfaltate. Noi nu putem fi de acord cu acest punct de pe ordinea de zi, considerăm că administraţia PSD nu administrează cum trebuie banii. S-ar fi găsit soluţii dacă nu s-ar fi cheltuit pe diverse paranghelii”,a remarcat Cezar Drăgoescu, consilier local USR.

Că s-au luat bani de la investiţii, de la capitolul reabilitare străzi nu a fost nici pe placul unor consilieri locali de la PNL. În speţă, Teodor Sas a spsu:

Teodor Sas

” Nici eu nu voi vota acestă rectificare din aceleaşi considerente. Se apropie finalul anului şi la fel ca în anii trecuţi tăiem de la investiţii şi realocăm banii la alte capitole bugetare. Străzile de la periferie se prezintă într-un stadiu avansat de degradare, multe sunt neasfaltate. În schimb, impozite plătim din ce în ce mai mari”.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu le-a replicat că în privinţa investiţiilor, administraţia locală a realizat peste 50% din ce şi-a propus.

Olguţa Vasilescu
Olguţa Vasilescu

„În primul rând, ca să fie clar pentru toată lumea ce facem, sunt 1,8 milioane peste prevedere care au fost încasaţi, sunt 900 de mii de lei dintr-o licitaţie de la Neuropsihiatrie care nu s-au cheltuit, în sensul că s-a câştigat licitaţia cu mai puţini bani decât se estimase. În ceea ce priveşte investiţiile, noi am trecut peste 50% din ceea ce am estimat la începutul anului, sunt într-adevăr nişte sume de bani care nu au venit de la guvern , dar care urmează să vină. O parte dintre ele ne-au anunţat că vin chiar azi. Banii respectivi, o parte dintre ei îi aşteptăm şi pentru investiţii. În ceea ce priveşte rectificarea de azi, luăm într-adevăr nişte sume de la drumuri, de la investiţii, dar le băgăm tot la reparaţii de drumuri. Nu luăm 13 milioane ci luăm 10,7 milioane de lei. Ce înseamnă investiţiile, ce înseamnă reparaţiile? În mare înseamnă cam acelaşi lucru. Noi ne luăm după proiect. Banii care merg pe investiţii vin şi din Anghel Saligny. În mare măsură se respectă ce am stabilit la începutul anului. Cert este că străzile se fac . La ora actuală se lucrează în 12 puncte din oraş”, a răspusn primarul Craiovei.

Ori sală de box şi scrimă, ori bloc cu zece etaje

În ceea ce priveşte dispariţia Piaţei Vechi şi construirea în locul acesteia a unui complex sportiv, opoziţia a cerut primarului retragerea acestui punct de pe ordinea de zi. Primarul le-a spus că ori face primăria sală de box şi scrimă, ori un privat va ridica aici un bloc cu zece etaje.

Cum ar urma să arate complexul sportiv din Piaţa Veche


„După părerea mea, Piaţa Veche nu poate fi decât un punct de atracţie turistică, care să cuprindă catedrala mitropolitană, Hanul Puţureanu, fântâna Purcarului. Nu văd o nevoie urgentă pentru construirea în Craiova a unei săli de sport în Centrul vechi. Eu cred că acolo ar trebui întregită imaginea Centrului vechi al Craiovei. Din discuţiile cu arhitecţi şi cu oamenii care sunt preocupaţi de salvarea zonei, care vor să blocheze acest proiect se pare că proiectul este supraevaluat”, este de părere consilierul local PNL, Marinel Florescu.
Cezar Drăgoescu consilier local USR a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului.

„Noi aici în Consiliul Local suntem reprezentanţii cetăţenilor. Cred că suntem cu toţii de acord că zona respectivă trebuie reîmprospătată şi trebuie să aibă o altă utilitate faţă de ceea ce este acum. Ce trebuie să facem acolo este o chestiune de interes public şi trebuie supusă unei dezbateri publice reale. Doamna primar zice să facem sală de sport şi scrimă, dacă întrebăm populaţia, arhitecţi, locuitori din zonă poate va reieşi că există o utilitate mai bună ce o putem da zonei respective. Având în vedere că sunt foarte mulţi oameni care doresc să se facă acolo altceva, eu propun să retragem acest punct de pe ordinea de zi să-i mai dăm răgaz o lună şi să facem dezbateri cu oamenii. Eu asta consider că ar fi cel mai bine să facem. Haideţi să vorbim cu oamenii, cu o lună în plus sau în minus nu cred că se pierde nimic şi am fi transparenţi faţă de toată lumea”, a spus Cezar Drăgoescu

În acelaşi sens a pledat şi consilierul local PNL, Teodor Sas.

Părerea mea este că patrimoniul istoric al oraşului trebuie conservat. Propun ca acest complex sportiv să se facă într-o altă locaţie. Zona Piaţa Veche nu este o zonă optimă în care să construieşti un astfel de complex.”

Lia Olguţa Vasilescu: „Acolo mai sunt trei chioşcuri dintre care două au luat foc, le-a dat aurolacii foc”

Primarul Craiovei a spsu că dimpotrivă a salvat această zonă, iar proiectul Fan Zone este unul dintre proiectele aflate pe lista electorală, iar ea a fost votat de 55% din populaţie.

Acolo este vorba de un teren care nu aparţine municipalităţii decât într-o mică măsură, restul aparţine unor privaţi. Cum a pornit această idee de a face exproprierea? Acum trei ani de zile, un cetăţean a depus un certificat de urbanism că pe acel treren vrea să construiască un bloc de P+10. Atunci ne-am sesizat noi. Nu avem ce să salvăm de acolo. Acolo mai sunt trei chioşcuri dintre care două au luat foc, le-a dat aurolacii foc că sunt nefolosite, restul este teren viran. Nu ai ce să mai conservi, trei cărămizi, zece. Acolo exista în vechime o zonă de teren viran în care veneau pieţarii şi-şi puneau marfa pe jos.Ce am încercat noi să facem, domnule Drăgoescu, pornind de la o ideea a dumneavoastră. Aţi spus acum câţiva ani de zile că aţi fost în nu ştiu ce ţară şi aţi văzut că erau astfel de zone deschise, unde se pot organiza pieţe volante.

În ceea ce spuneţi dumneavoastră despre lista cu semnături, să ştiţi că şi noi avem o listă mai mare de semnături de la sportivi performanţi din acest oraş. Ce va însemna această zonă, Fan Zone? Parterul nu este acoperit, va putea să aibă inclusiv destinaţia de pieţe volante. Etajele unu şi doi vor fi săli de sport de scrimă şi box, unde Craiova a excelat. Sportivii le vor că nu pot să aibă competiţii nici la sala Polivalentă, nici în noul complex. Ne spuneţi că sunt arhitecţi care nu vor să se facă aici un complex sportiv, dar sunt arhitecţi care vor. Ne spuneţi că sunt persoane care cer să nu se facă această sală, dar să ştiţi că sunt persoane care vor. Nu este un proiect despre care nu s-a discutat, a apărut în toate pliantele mele electrorale şi 55% din populaţia acestui oraş m-a votat pe mine, știind despre acest proiect. La mine sunt un deja-vu toate aceste discuţii. Aşa s-a întâmplat şi la stadionul Oblemenco. Aceleași atacuri la instanță, peste tot, că vine Olguța să demoleze Oblemenco, care este parte a istoriei noastre și, uite, totuși, ce furmos a ieșit. Practic, avem aceleași discuții, acum, aici. Va fi o sală de sport care va arăta foarte frumos. Noi nu am construi nimic urât în Craiova și mă refer la noi ca administrație, nu la privații care construiesc”.”, a explicat primarul Craiovei.

Să se cumpere Minerva, dar atenţie la preţ

Să se cumpere Minerva, dar atenţie la preţ, au spus consilierii din opoziţie când s-a ajuns la acest punct de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Craiova.

„În principiu este bine că se conservă ptrimoniul oraşului nostru. Mă mir că nu vreţi să faceţi un bazin olimpic şi aici. Clădirea Minerva este la vânzare de peste 10 ani de zile şi vreau să trag un semnal de alarmă asupra preţului. Din ce ştiu eu se ajunsese la 1,2 milioane de euro, erau dispuşi să lase la preţ. Rugămintea este să fim foarte atenţi la preţ şi la Raportul de evaluare. Este foarte important ca cel care face evaluarea să ţină seama că acolo trebuie băgate multe milioane de euro. Vreau să o întreb pe doamna primar, ce vrea să facă acolo şi care este sursa de finanţare”, a fost curiozitatea consilierului local Cezar Drăgoescu.


Colegul său de partid, Eduard Cârceag a ridicat problema aplicării prevederilor legale proprietarilor de clădiri monument istoric sau speculanţilor care au pus mâna pe astfel de imobile, adică să li se aplice acel impozit de 500%.Poate în acest fel, proprietarii nu vor mai lăsa în paragină astfeld e clădiri de patrimoniu.

Oportuniştii cu foloasele, primăria cu ponoasele

Primarul Craiovei a spus că imobilul trebuie consolidat urgent.

„Acum mulţi ani, au fost nişte speculanţi care au pus mâna pe nişte clădiri de patrimoniu. După ce au stors de pe aceste clădiri cât au putut şi-au dat seama că trebuie să le reabiliteze. De ce am optat să cumpărăm Minerva? În primul rând, dacă nu se face consolidarea cramei urgent, avem certitudinea că strada Plopşor se prăbuşeşte. Crama vine pe sub tot hotelul şi pe sub stradă. Când ne-am apucat să lucrăm la Centrul vechi am descoperit această problemă. Noi am pus nişte jardinierea ca să nu treacă maşini pe acolo, că se prăbuşeşete strada cu tot. Minerva îşi va păstra destinaţia de obiectiv turistic. Este monument istoric, clasa A şi nu putem să facem ce vrem acolo. Care va fi sursa de finanţare nu putem să ştim la acest moment”, a explicat Vasilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS