10.3 C
Craiova
luni, 16 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSunt sute de procese în care minerii au contestat calculul pensiei

Sunt sute de procese în care minerii au contestat calculul pensiei

Pensionarii din Complexul Energetic Oltenia care au contestat în instanță calculul pensiilor trebuie să primească luna aceasta deciziile din partea magistraților.

Sunt mii de mineri și energeticieni care s-au pensionat în ultimii doi-trei ani de la Complexul Energetic Oltenia. Nu toți au fost mulțumiți de cuantumul pensiei și au decis să conteste în instanță deciziile. Au fost contestații individuale sau prin intermediul unor asociații care reprezintă interesele foștilor angajați din Complexul Energetic Oltenia și din sectorul energetic în general.

Este cazul Asociației pensionarilor din minerit și energie „Mereu împreună”, condusă de fostul lider de sindicat din cadrul UMC Jilț, Ion Popescu. Acesta susține că prin intermediul Asociației pensionarilor din minerit și energie „Mereu împreună” au fost începute peste 180 de procese. În toate este așteptat un verdict luna aceasta. 

Unii încă așteaptă adeverințele de la CEO

Este de amintit că nu toți cei care au depus contestații la instanță, au avut la dispoziție toate documentele necesare de la fostul angajator. Este vorba despre Complexul Energetic Oltenia. Unii încă mai așteaptă să intre în posesia adeverințelor cu veniturile realizate la Complexul Energetic Oltenia. Documentele respective sunt esențiale pentru mersul dosarului în instanța de judecată până la o decizie definitivă.

„Avem mari speranțe de la instanța de judecată. Sunt verdicte pozitive date la alte instanțe din țară în spețe similar care au în vedere Legea 197. Toate contestațiile la deciziile de pensionare au fost depuse în termenul legal și dosarele au fost înregistrare la instanță. Au fost depuse contestații legat și de vechimea de 25 de ani și legat de punctajele lunare.

Oamenii nu veneau la noi să ceară consultanță și să ajunge la contestarea la instanță, dacă nu exista certitudinea că avem dreptate pe lege și că lucrurile vor fi îndreptate cu ajutorul judecătorilor. Mai ales că în multe județe s-au dat verdicte favorabile și așteptăm să se întâmple același lucru și la noi”, a menționat Ion Popescu, fost lider de sindicat în cadrul Unității Miniere de Cariere Jilț și actual președinte al Asociației pensionarilor din minerit și energie „Mereu împreună” din județul Gorj. Este de amintit că foarte mulți pensionari din Complexul Energetic Oltenia s-au trezit și cu pensiile reduse, în urma recalculării. Vor rămâne însă cu pensia în plată.

Citeşte şi: Târgu Jiu: Anchetă după ce un bărbat și-a spălat calul la o spălătorie auto

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS