25.6 C
Craiova
vineri, 11 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMii de gulguţe vor lumina Parcul Central din Târgu Jiu cu ocazia Festivalului Luminii

Mii de gulguţe vor lumina Parcul Central din Târgu Jiu cu ocazia Festivalului Luminii

Festivalul Luminii se va desfășura anul acesta sâmbată, 13 octombrie, în intervalul orar 16.00 – 21.00, în Parcul Central din Târgu Jiu. Evenimentul a ajuns la ediția a XVII-a la nivel național și la cea de-a XII-a ediție desfășurată în orașul reședință a Gorjului. Organizatorul principal la Târgu Jiu este Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu al Organizației Naționale Cercetașii României.

În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetaşii confecționează mii de gulguţe, acestea reprezentând niște cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări.

Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” așteaptă publicul în număr cât mai mare în Parcul Central.

„Ne vor fi alături și cercetașii din următoarele centre locale: Timișoara, București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin și Craiova.

De asemenea, și următoarele instituții au ales să ne fie alături – Centrul Militar Județean Gorj, Reprezentat de biroul de informare și recrutare Gorj; Salvamont Gorj; Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu,, Gorj; dr Paraschiv M. Patricia – Cabinet Medical-Veterinar.

Ce activități se vor desfășura în cadrul festivalului

Între orele 14.00 și 19.00 se vor desfășura alteliere atractive pentru copii și adulți, pregatite de membrii organizatiei noastre. Dintre acestea enumeram: „Jocurile copilăriei“, „Atelier de gulguţe“ (pahare din hârtie reciclabilă), „Jocul cu mere“ , „Cercetaș pentru o zi“, „Brățări cercetășești“, „Atelier de împletituri“, „Origamii“, „Tir cu arcul“, ,,Tir cu pistolul airsoft”, „Jocuri cercetășești“, „Gânduri bune în borcan“, „Pictură pe față“ etc.

La ora 19.30, la Masa Tăcerii, va începe momentul de imagine al organizației noastre. Cercetașii vor organiza un flashmob, iar câțiva copii vor depune promisiunea de cercetaș.

De la ora 20.00 se vor aprinde pastilele de lumânări din gulguțe, pe aleile principale ale parcului (Aleea Scaunelor, aleea de pe digul Jiului ce duce de la Masa Tăcerii până la podul de pe insuliță, aleea care pornește Aleea Scaunelor cu „Buturuga“ de lângă dinozauri), pentru a crea o atmfosferă frumoasă și relaxantă pentru participanți și vizitatori. Gulguțele au fost confecționate din materiale reciclabile, tocmai pentru a proteja natura.

Scopul festivalului este promovarea bucuriilor simple ale vietii și promovarea petrecerii timpului în aer liber

Scopul „Festivalului Luminii“ este de a-i determina pe cetățenii municipiului Târgu Jiu și nu numai să iasă din cotidian și să se apropie mai mult de bucuriile simple ale vietii.

Evenimentul își mai propune și promovarea petrecerii timpului în aer liber, nu doar în fața televizoarelor sau a calculatoarelor.

Anul acesta oricine se poate înscrie ca și voluntar, completând un formular de înscriere postat pe pagina de Facebook a filialei dedicată acțiunii cu impact național – „Festivalul Luminii Târgu Jiu”.

Accesul la festival este liber

Accesul la eveniment este liber, iar „Festivalul Luminii“ este o ocazie de a-i cunoaşte mai bine pe cercetaşi şi de a afla cum pot deveni cercetaşi atât copiii, precum şi adulţii. Aşadar, targujienii sunt invitaţi să vină şi să descopere frumuseţea celei mai mari mişcări de tineret de pe glob şi să afle cum, prin educaţie şi implicare, cercetaşii lasă lumea un pic mai bună decât au găsit-o.

„Festivalul Luminii“ este marcă înregistrată a Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, iar ideea festivalului a apărut în anul 2004, când câțiva cercetași din Cluj-Napoca au încercat să le amintească oamenilor de frumusețea lucrurile mărunte din viața lor”, conform unui comunicat.

Citeşte şi: Peste 86.000 de pelerini au trecut pe la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS