1.2 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi27 de permise de conducere reținute de polițiștii mehedințeni în ultimele 24 de ore

27 de permise de conducere reținute de polițiștii mehedințeni în ultimele 24 de ore

Polițiștii mehedințeni au desfășurat În ultimele 24 de ore acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

62 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

228 de amenzi și 27 de permise reținute

În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 300 de persoane și au fost verificate 236 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 228 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 88.351 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 8 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Un șofer a ieșit pozitiv la drugtest

La data de 12 octombrie a.c., ora 04.25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au oprit pentru control un bărbat de 38 de ani, din comuna Izvorul Bîrzii care conducea un autoturism pe strada Orly.

În urma testării cu aparatura din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Bărbat prins la volan deși nu are permis de conducere

La data de 11 octombrie a.c., ora 15.07, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au depistat, în trafic,un bărbat de 27 de ani, din comuna Hinova în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Iorga, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculatși conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Șofer depistat conducând sub influența alcoolului

La data de 12 octombrie a.c., ora 03.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cujmir au depistat, în trafic, un bărbat de 58 de ani, din municipiul Orșova în timp ce conducea un autoturism în comuna Gîrla Mare, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citeşte şi: Mehedinți: Un șofer a murit carbonizat într-un TIR mistuit de incendiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS