Doi tineri conducători auto au intrat în vizorul polițiștilor gorjeni, după ce ar fi ieșit pozitiv la drugtest.
Astfel, la data de 11 octombrie, în jurul orei 23:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 23 de ani, din orașul Voluntari, județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila existență în organism a unor substanțe psihoactive. Conducătorul auto a fost transportat la Secția UPU a Spitalului Județean „Tudor Vladimirescu” în vederea recoltării de probe biologice. În continuare, polițiștii efectuează cercetări.
Totodată, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2024, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în trafic un bărbat, de 26 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN66-Plopșoru, iar în urma testării cu aparatul din dotare, a rezultat posibila existență în organism a consumului de substanțe psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice. În continuare, polițiștii efectuează cercetări.
CITEȘTE ȘI: Electrocentrale Craiova va cheltui 2,64 milioane lei pentru o poliță de asigurare