3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO polițistă mânuiește poligraful din IPJ Gorj

O polițistă mânuiește poligraful din IPJ Gorj

Fost cadru didactic, cu o carieră de aproape 20 de ani în Criminalistică și peste 13 ani de când este recunoscută ca expert criminalist în tehnica poligraf, Corina Hortopan, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, povestește cu pasiune importanța și frumusețea meseriei sale.

„Am absolvit Liceul Pedagogic Spiru Haret din Târgu Jiu în anul 1996, după care am urmat cursurile Facultatății de Psihologie din Sibiu, iar ca un hobby, mi-am însușit și cursuri în psihologia judiciară, acestea din urmă fermecându-mă cu profunzimea lor”, s-a prezentat Corina Hortopan.

Ce presupune testarea cu poligraful

Examinarea cu tehnica poligraf presupune interpretarea reacțiilor psihofiziologice corelate cu răspunsurile date de o persoană, la întrebări legate de o cauză penală în cercetare, având drept scop stabilirea comportamentului sincer sau simulat al subiectului testat, cu referire la veridicitatea celor declarate, a unor fapte sau evenimente.

Poligraful este un dispozitiv ce măsoară și înregistrează simultan parametrii fiziologici (tensiunea arterial, puls, respirație toracică și abdominală, conductivitatea pielii și micromișcările neuromusculare).

„Tot de la ea știm că testarea este una benevolă, efectuată doar cu acordul subiectului, și este considerată de studiile și cercetările recente “cel mai bun instrument pentru detectarea minciunii”, find eficient în rezolvarea cazurilor penale.
Având în vedere finalitatea judiciară, ca fiind indicatorul macro al eficienţei în oricare dintre ariile de activitate ale Poliţiei Române, în perioada de la începutul carierei și până în prezent, Corina a evidențiat cel mai bine aportul Serviciului Criminalistic la eforturile generale de identificare a autorilor de infracţiuni şi probare a faptelor antisociale, efectuând peste 5.000 de testări.

Colega noastră este un bun psiholog, care observă și realizează rapid profilele persoanelor ce îi ajung în fața retinei, iar în cazurile în care se solicită și o testare poligraf, aceasta din urmă doar îi confirmă Corinei faptul că bănuielile ei sunt mereu juste, fapt ce denotă că ea poate practica această muncă doar cu sufletul în mâini, pentru că intuiția nu o înșeală”, conform IPJ Gorj.

Citeşte şi: 800 de mineri din Gorj au ajuns în București

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS