2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGrabă mare la Primărie. Nu e timp de întrebări!

Grabă mare la Primărie. Nu e timp de întrebări!

În Craiova, durează mai mult să găseşti loc de parcare în centrul oraşului decât să participi la şedinţa de consiliu local.
Şedinţa CL din această lună s-a desfăşurat joi, 24 octombrie, în format fizic, consilierii craioveni reunindu-se pentru prima dată în sediul Primăriei Craiova, după reabilitarea clădirii.

Întrunirea s-a încheiat în timp record, proiectele de pe ordinea de zi trecând pe bandă rulantă, cu o singură intervenţie a unui consilier, la proiectul privind concesionarea loturilor de teren de pe strada Caracal, pentru revitalizarea proiectului cartierului chinezesc.

Şedinţa-fulger a durat numai 12 minute. Cu toate astea, nici de această dată nu a fost vreme de întrebări şi interpelări.
„Având în vedere că timpul ne presează, vă rugăm ca întrebările şi interpelările să le faceţi în scris şi executivul va răspunde săptămâna viitoare”, a conchis la finalul şedinţei preşedintele Lucian Dindirică.

Atât de mare e presiunea pe aleşii locali, încât nu îşi permit să stea mai mult de un sfert de oră la o şedinţă care are loc o dată pe lună? Ne întrebăm retoric, căci răspuns ne îndoim că vom primi de undeva.

Ar fi de înţeles ca o astfel de procedură să fie adoptată în cazul unor şedinţe de durată, dar cum poţi vorbi de presiunea timpului după 12 minute de şedinţă e de-a dreptul intrigant! Cu această ocazie, putem spune că Primăria Craiova desfiinţează şi sfertul academic.

„Îi rugăm pe domnii funcţionari să nu plece înainte să sosească!”.
N-am zis-o noi, a zis-o George Clemenceau, într-o epocă trecută, dar unele lucruri nu se schimbă niciodată.

Aşteptăm cu interes să vedem ce vrăji se mai născocesc în noul format, căci de luna viitoare avem formulă reîmprospătată, odată cu învestirea noilor consilieri.

CITEŞTE ŞI:

Spitalul de Neuropsihiatrie va avea lift exterior

Exproprierile din Piața Veche, atacate în instanță 

Craiova, lider pe ţară la strâns bani din ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

Bucureşti-Craiova: Sunt gata primii kilometri de şină unde trenurile ating 120 km/h

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS