0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSocietatea care produce căldura craiovenilor somată de Ministerul Energiei să reducă cheltuielile. Există riscul concedierilor?

Societatea care produce căldura craiovenilor somată de Ministerul Energiei să reducă cheltuielile. Există riscul concedierilor?

Problemele par să se ţină lanţ la Societatea Electrocentrale SA Craiova. Este vorba despre societatea care asigură agentul termic primar pentru sistemul centralizat de încălzire al Craiovei, dar și aburul tehnologic pentru platforma industrială Ford. Adică, deserveşte aproximativ 46.000 de apartamente (circa 150.000 de locuitori), precum și instituții publice, scoli, spitale, unități militare și agenți economici.

Recent, acţionarul majoritar respectiv ,Ministerul Energiei, a cerut ca în termen de o lună, Consiliul de Administraţie să pună la punct un plan de măsuri ″având ca obiective reducerea costurilor, reconfigurarea structurii organizatorice, urmărind reducerea cheltuielilor de personal, reducerea cheltuielilor cu achizițiile de bunuri și servicii și creșterea eficienței activității de mentenanță și exploatare, cu termene scurte, asumate, în vederea redresării situației financiare a societății, precum și asigurării resurselor necesare pentru achitarea obligațiilor rezultate din contractul de împrumut de certificate CO2 cu societatea Complexul Energetic Oltenia SA și contractul de credit cu Exim Banca Românească SA″.
Este cunoscut faptul că bugetul societăţii pe 2024 prevede pierderi de 355 milioane lei (la venituri de peste 608 milioane lei), în creștere cu peste 58% față de cele de 224,25 milioane lei de anul trecut (la venituri de 554 milioane lei).

Împrumut

În plus, societatea a încheiat un contract de împrumut a 960.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) cu Complexul Energetic Oltenia. Garanția pentru împrumutul de certificate CO2, în favoarea creditorului CE Oltenia, a fost stabilită la 350 milioane lei. Pentru constituirea acesteia, Electrocentrale Craiova a luat un credit de 331,03 milioane lei de la banca de stat Exim Banca Românească și trebuie să acopere restul de aproape 19 milioane lei din surse proprii. Prețul de piață al unui certificat a fluctuat luna aceasta în jurul valorii de 65 euro/unitate, astfel că un pachet de 960.000 de bucați poate fi estimat în prezent la peste 62 milioane euro (mai mult de 310 milioane lei).

Membru CA: „Nimeni nu pleacă acasă”

În aceste condiții, Ministerul Energiei a solicitat societăţii să ia măsurile mai sus menţionate. Ce înseamnă acest lucru pentru societate, explică unul dintre membrii din Consiliul de Administraţie. Acesta spune că nu se vor face concedieri, iar preţul agentului termic primar poate fi influenţat de costurile materiei prime :

„Niciun om nu pleacă acasă, nu rămâne nimeni fără loc de muncă. La SE sunt angajaţi care au ieşit la pensie, dar cum nu se găsesc specialişti, ei au rămas în activitate. Dacă ar fi nevoie să plece cineva, pleacă la pensie. Personalul este oricum subdimensionat. Legat de preţul agentului termic nu există astfel de discuţii, să crească. Dacă se scumpeşte materia primă, cărbunele, gazul, sau creşte salariul, atunci putem discuta de o modificare de tarif pentru abur”, spune un membru al CA-ului

SE Craiova. În anul 2023, SE Craiova avea aproape 500 de angajaţi.

Electrocentrale ar putea avea nevoie de ajutor de la stat

Totodată, Ministerul Energiei a mai solicitat SE ″demararea în regim de urgență a procedurilor necesare în vederea realizării testului investitorului privat prudent cu privire la oportunitatea de capitalizare a societății Electrocentrale Craiova SA″, test care să fie realizat de ″un expert independent recunoscut pe piață″,

Așa-numitul ″test al investitorului privat prudent″ trebuie realizat pentru a se demonstra că în cazul unui ajutor de stat, acesta se face în mod legal.

Acţionariat

Structura acţionariatului Societăţii Electrocentrale Craiova S.A. este următoarea:
Statul Român, reprezentat prin Ministerul Energiei, deţine 1.838.450 acţiuni, reprezentând 77,15136893% din capitalul social.
Fondul Proprietatea S.A. deţine 513.754 acţiuni, reprezentând 21,559914273% din capitalul social al Societății
Societatea Electrocentrale Grup S.A. deţine 20.140 acţiuni, reprezentând 0,845184025% din capitalul social
Societatea pentru Închiderea-Conservarea Minelor S.A. (societate în faliment) deţine
10.569 acţiuni, reprezentând 0,443532768% din capitalul social.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS