6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPoliţiştii rutieri doljeni au dat amenzi de peste 80.000 lei şi au reţinut 19 permise

Poliţiştii rutieri doljeni au dat amenzi de peste 80.000 lei şi au reţinut 19 permise

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, pe drumurile publice din judeţul Dolj, au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, din care 65 pentru depăşirea vitezei legale, în valoare totală de peste 80.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 19 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 13 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 19 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Craiovean depistat la volan deşi avea permisul suspendat

În jurul orei 11.10, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova au oprit pentru control, pe strada Brestei, din localitate, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 60 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Acţiunile pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie vor continua şi în perioada următoare.

Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren.

Citeşte şi: Copiii din Australia sub 16 ani nu vor mai avea acces la reţelele sociale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS