3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Muncă „la negru” la o firmă de construcții din Bălești

Gorj: Muncă „la negru” la o firmă de construcții din Bălești

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în ultima perioadă un număr de 31 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă.

Au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 181.500 lei, dintre care 20.000 lei pentru muncă nedeclarată. Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 78 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

Astfel, un angajator din domeniul construcțiilor a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru folosirea în activitate a unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă cel târziu în ziua anterioară începerii activității. Angajatorul în cauză a fost depistat pe raza comunei Bălești, județul Gorj.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj are ca principal scop urmărirea îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor legale în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei, precum şi a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor participanţi la procesul de muncă, în desfăşurarea activităţii. În cazul angajatorilor depistați că nu respecta prevederile legale din domeniile de competentă a instituției noastre se vor aplica măsuri legale în consecință”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Citeşte şi: Gorj: Elev de 10 ani, rănit într-un accident la Crasna

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS