5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO închide grupul care deține recordul național de zile de funcționare fără întrerupere 

CEO închide grupul care deține recordul național de zile de funcționare fără întrerupere 

Complexul Energetic Oltenia se pregătește să renunțe în curând la un grup energetic performant. Grupul energetic numărul 6 de la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari, se va închide în cursul anului viitor.

În ciuda acestui lucru, este unul din cele mai performante de la nivelul Complexului Energetic Oltenia. În perioada 2020 – 2021, blocul energetic de la Rovinari a doborât un record în energetica din România. A funcționat fără întrerupere timp de 230 de zile. Sunt șanse mici ca performanța respectivă să se repete. În plus, unul din cele mai performante grupului pe cărbune din țară se apropie de termenul de închidere.

Este de amintit că de la 1 ianuarie 2026, la nivelul Complexului Energetic Oltenia vor mai funcționa doar 3 grupuri energetice. Vor mai rămâne blocurile energetice numerele 4 și 5 la Rovinari și grupul energetic numărul 5 la Termocentrala de la Turceni. Toate se vor afla însă în rezervă, la fel ca unitățile miniere care le deservesc. Acest lucru este prevăzut în Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. 

CEO se lăuda cu performanțele grupului 6

În 2021, Complexul Energetic Oltenia se lăuda cu performanța obținută de grupul energetic numărul 6 și anunța acest lucru într-un comunicat.

„CE Oltenia a înregistrat un nou record în termoenergetica românească. Cel mai flexibil grup pe lignit din sistemul românesc, grupul energetic nr. 6 al Sucursalei Electrocentrale Rovinari a înregistrat aproximativ 5506 ore de funcționare fără întrerupere, ultimul paralel cu Sistemul Energetic Național fiind realizat în data de 17.07.2020. Grupul a fost oprit în data de 03.03.2021, după 230 de zile de funcționare continuă, fără a prezenta probleme tehnice care ar fi impus oprirea acestuia, ci raportat la necesarul de energie din sistem. Cu o disponibilitate de 100%, grupul energetic nr. 6 de la Rovinari a produs în această perioadă o cantitate de energie electrică de peste 1,34 TWh și a asigurat permanent servicii tehnologice de sistem, având plaja cea mai mare de funcționare în reglaj secundar. Grupul a funcționat cu cele mai mici valori ale consumului specific de combustibil la nivelul CE Oltenia, cu cca 0% aport de hidrocarburi și cu emisiile de SO2, NOx și pulberi sub limitele prevăzute de Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale. Putem spune că cei 1,34 TWh au asigurat consumul de energie electrică a cca 1.900.000 de familii, timp de 7,5 luni.

Termocentrala de la Rovinari a mai înregistrat în martie 2017 un record, după cele aproximativ 5000 de ore de funcționare neintreruptă a grupului energetic nr. 4, pe parcursul a 208 zile. Recordurile înregistrate la Rovinari nu trebuie privite doar ca și cifre spectaculoase, ci ca rezultat al eforturilor și responsabilității unor specialiști ai domeniului care au demonstrat profesionalism și capacitate de a rezista provocărilor actuale. Primul paralel al grupului energetic nr. 6 de la Rovinari a avut loc în data de 29 iunie 1979, însumând o producție de energie electrică de peste 47,54 TWh până în prezent. Din totalul energiei produse de CE Oltenia, energia produsă la Rovinari acoperă un procent de peste 50%, cu respectarea tuturor condițiilor de mediu impuse de legislația europeană și națională în vigoare, grupurile energetice aflate în operare fiind conforme din punct de vedere al nivelului tuturor emisiilor reglementate și pregătite să îndeplinească inclusiv noile condiții valabile din august 2021”, conform comunicatului din anul 2021.

Citeşte şi: O mireasă, singura supravieţuitoare după ce un autobuz cu nuntaşi a căzut într-un râu, în Pakistan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS