6.2 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDe azi, mergem pe Drumul Expres până la Pitești

De azi, mergem pe Drumul Expres până la Pitești

Cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru municipiul Craiova a fost inaugurat. Circulația pe tronsonul 1 va fi deschisă începând de azi, 29 noiembrie. Tronsonul 4 a fost deschis joi, 28 noiembrie. Astfel se va circula pe 109 km din cei 121 de km ai Drumului Expres.


Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, au fost prezenţi la inaugurarea Drumului Expres.

„Încep cu prima vese bună, azi, după-masă (joi,28 noiembrie) se vor da în circulaţie cei 20 de km de la Coloneşti la Albota, iar mâine, după-masă, în jurul orelor 16.00 se vor da în circulaţie ţi cei 17 km. Mă bucură, Olguţa, că suntem amândoi şi la finaliza acestui proiect. La nivel personal şi pentru tine şi pentru mine reprezintă ceva. Mai este mult de făcut… mergem cu autostrada şi spre Vest”, a spus Grindeanu.


Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a precizat că pentru Bănie este un pas important.

„S-au făcut eforturi foarte mari ca să se finalizeze la timp. Iată că începând de astăzi o parte a acestui DEx este finalizată şi mâine aproape tot Drumul Expres. Ne dorim foarte mult şi o autostradă Craiova-Calafat. Mulţumesc foarte mult constructorului”.

Primul tronson din Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești a fost început în 2018 de către firma italiană Tirrena Scavi, dar în 2022 contractul a fost reziliat la un stadiu fizic de 57% după ce lucrările s-au blocat, iar constructorul a arătat o slabă mobilizare.
În 2023 contractul de finalizare a fost preluat de turcii de la Ozaltin, iar din septembrie anul trecut constructorul a intrat în șantier. Termenul contractual este aprilie 2025, astfel încât inaugurarea de joi va fi una înainte de termen.
Joi după amiază a fost deschis traficului şi pe tronsonul 4 al DEx Craiova-Piteşti, aproximativ 19 km din acest tronson.


Mai exact este vorba de 19 km între Colonești (capătul spre Lotul 3 deja dat în trafic) și nodul rutier Albota acolo unde se lucrează și la un drum de legătură de 6 km între DN65 și DN65A. Restul, continuarea până în A1 și nodul rutier cu autostrada spre București ar urma să fie gata abia în prima parte din 2025.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS