5.3 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Craiova cu ochii pe terasele din oraş

Primăria Craiova cu ochii pe terasele din oraş

Primăria Craiova impune reguli noi pentru deţinătorii de terase din oraş. Pentru aceştia există un „Regulamentul local privind condițiile de amplasare a construcțiilor cu caracter provizoriu pentru desfăşurarea activităților de comerţ stradal pe raza municipiului Craiova”,adoptat în 2020. Numai că, recent, pare din acesta a fost modificată printr-o hotărâre judecătorească.

Este vorba de „sentința nr. 31/2021 a Tribunalului Dolj, Secția Contencios administrativ și fiscal a fost dispusă anularea parțială a HCL nr, 25/2020 în ceea ce privește articolul 24. literele i) și j), ca urmare a acţiunii formulate de către S.C. OSAM PAN S.R.L. Hotărârea nr. 31/2021 a Tribunalului Dolj a rămas definitivă prin Decizia nr. 1034/2021 a Curții de Apel Craiova. Raportat la dispozițiile instanței de judecată a fost modificat regulamentul în sensul anulării parțiale a literelor i) și j) ale articolului 24. Având în vedere că instanța a dispus anularea parțială a HCL nr. 25/2020, în ceea ce privește art. 24, lit. i și j din Regulamentul aprobat prin acest HCL, pe motiv de nerespectare a regulilor procedurale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale prevăzute de Legea nr. 52/2003, apreciem că poate fi reluată procedura”.
Primăria Craiova s-a conformat şi a pus în consultare publică noul Regulament. Data încheierii consultării publice fiind 20.12.2024.


Noul regulament prevede reguli stricte pentru îngrădirea și acoperirea teraselor:

„delimitarea suprafețelor de teren aferente teraselor se poate face, cu respectarea prevederilor alin. 1) lit.d) și e), cu următoarele tipuri de elemente: jardiniere, arbuști ornamentali naturali plantați în recipienți independenți mobili, bolarzi sau stâlpi decorativi, garduri mobile decorative. Indiferent de tipul de separator utilizat, înălțimea acestuia nu va trebui să depășească 110 cm astfel încât să fie asigurată comunicarea vizuală în și dinspre spațiul amenajat al terasei. Înălțimea arbuștilor ornamentali naturali plantați în recipienți independenți mobili poate ajunge până la 110 cm, cu condiția ca amplasarea acestora să fie astfel făcută încât să nu obtureze vizibilitatea în și dinspre terasa amenajată, la distanța de minim 2,00 m între recipienți”, se spune în noul Regulament.

Înainte înălţimea elementelor de separare era de 90 de cm.

Fără tablă pe terasă

Totodată noul regulament interzice să se folosească pentru delimitare materiale precum:

„tablă, tablă ondulată, azbociment, pvc, pfl, lemn neprelucrat, confecție metalică tip cornier, sârmă, cabluri, plasă de sarmă, plasă sudată sau orice alte improvizații care să afecteze imaginea de ansamblu a zonei sau să pună în pericol siguranța persoanelor, precum și utilizarea de elemente decorative și/sau materiale ce imită texturi naturale (imitație lemn, imitație piatra naturală, plante artificiale.), se mai spune în noul Regulament.
Pentru terasele din Centrul Istoric se interzice prinderea oricărei structuri de faţadele clădirilor aflate în zona istorică.

Poliţia Locală poate să-ţi desfiinţeze terasa

Alte modificări impuse de Regulament vizează măsurile care se vor lua dacă nu este respectat respectivul act. Acestea sunt cuprinse în art. 31 din Regulament şi vor fi duse la îndeplinice de către poliţia locală.
Poliția Locală poate dispune retragerea acordului de amplasament, precum și al acordului de ocupare temporară a domeniului proprietate a Municipiului Craiova, precum și desființarea tuturor amenajărilor și eliberarea amplasamentului – teren proprietate a municipiului Craiova.

„În cazul în care agentul economic nu va elibera domeniul proprietate a municipiului Craiova la solicitarea verbală a agentului constatator, acesta poate dispune prin somație scrisă desființarea tuturor amenajărilor și eliberarea domeniului proprietate a municipiului Craiova într-un termen rezonabil de până la 24 de ore, funcție de complexitatea amenajărilor ce ocupă terenul”, se mai spune în proiectul de regulament.

Dacă agentul economic nu se conformează, poliţia poate dispune desfiinţarea amenajărilor de pe domeniul public cu angajaţi de la RAADPFL pe cheltuiala respectivei societăţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS