5.9 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalArderile ilegale tot mai otrăvesc aerul Craiovei

Arderile ilegale tot mai otrăvesc aerul Craiovei

Craiovenii se plâng în continuare de poluarea aerului în Craiova. Oamenii care locuiesc în anumite zone din oraş se plâng de arderi, cele ale unor deşeuri, în special cauciucuri, cabluri, plastic, care învăluie unele părţi ale oraşului în smog după lăsarea serii. Se întâmplă în cartiere precum 1 Mai, Popoveni, Catargiu şi Romaneşti.


Cetăţenii au reclamat aceste probleme şi în trecut şi sesizările continuă să apară, semn că problema este departe de a se fi rezolvat.


„Cartierele Popoveni şi 1 Mai, terorizate de romi. Mii de familii disperate. Mii de apeluri la 112. Zeci de plângeri. Şi…? Autorităţi incompetente care nu-şi merită postul”, a scris un craiovean pe pagina de Facebook-Primaria Craiova | Sesizari & Reclamatii.


Oamenii sună la telefonul cetăţeanului sau la Garda de Mediu şi sunt trimişi dintr-o parte în alta. Se plâng că aerul este otrăvit, periculos, mai ales, pentru copii şi oameni în vârstă şi cu efecte grave asupra sănătăţii pe termen lung.
Autorităţile şi instituţiile par total depăşite de problema arderilor ilegale de deşeuri, care degajă cantităţi mari de poluanţi în atmosferă. Nu este de mirare că din această cauză, Craiova este unul dintre cele mai poluate oraşe din România.
Localnicii mai spun că această poluare a depăşit graniţa unui singur cartier. Este o situaţie similară cu cea a mirosului emanat de la Groapa de gunoi de la Mofleni, când tot oraşul era sufocat de miros sau a prafului de cărbune şi cenuşii din Bariera Vâlcii. Aşa se întâmplă şi cu fumul emanat de cauciucurile, cablurile şi plasticele care rezultă din dezmembrările maşinilor şi apoi sunt arse.

Arderile au fost diminuate, dar nu stopate

Este drept că intensitatea acestor arderi ilegale a mai scăzut comparativ cu anii din urmă, dar nu au fost oprite definitiv. Nu mai este ca înainte când, seară de seară, focurile ardeau în curţi, iar fumul acoperea toată zona. Dezmembrarea autovehiculelor şi arderea deşeurilor s-a mutat de pe domeniul public pe cel privat, şi atât. În majoritatea imobilelor din aceste zone se poate observa, de pe domeniul public, că în curţile în care se ard diverse materiale, se dezmembrează vehicule şi se colectează deşeuri, se găsesc autoutilitare şi dubițe înmatriculate, folosite la transportul mărfurilor şi deşeurilor, care fac obiectul arderilor, dezmembrărilor şi abandonărilor.

Arderi ilegale/sursa foto Facebook

De ar vedea şi autorităţile

Conform HCL 107/2021, Poliţia locală are competenţă să stopeze aceste fenomene, putând să depisteze şi să aplice amenzi acestor persoane certate cu legea. Regulamentului referitor la stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii prevede la art .29:

„Constituie contravenţie săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte de către persoane fizice și juridice, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât,potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: d).Arderea cauciucurilor, cablurilor sau a altor materiale și bunuri, a deșeurilor vegetale, menajere, stradale, industriale sau de altă natură, pe domeniul public/privat al municipiului Craiova (străzi, spaţii verzi, parcuri, grădini publice, etc.) sau peproprietățile aparținând persoanelor fizice/juridice situate pe raza municipiului Craiova”.

Pentru astfel de fapte, amenda este „cuprinsă între 1000 – 2000 lei”.

Arderi ilegale/ sursa foto: Facebook

Faţă de aceste contravenţii la legislaţia de mediu şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu pot aplica amenzi şi pot dispus ca măsură corectivă, încetarea acestor activităţi.
De la cele două instituţii nu am aflat care au fost ultimele acţiuni desfăşurate în vederea identificării persoanelor care întreprind activități ilegale de dezmembrări auto şi colectare a deşeurilor metalice, ardere de deşeuri, bunuri sau alte materiale, pe proprietatea municipiului Craiova sau pe proprietăţile persoanelor fizice/juridice situate pe raza municipiului Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS