O tânără, de 18 ani, din judeţul Vâlcea, a fost reţinută, după ce s-a urcat băută la volan, a lovit cu autoturismul un bătrân și a fugit de la locul accidentului.
Accidentul rutier a avut loc joi dimineață, în jurul orei 09.00, pe Drumul Judeţean 665, în localitatea Vaideeni, din judeţul Vâlcea. O tânără de 18 ani, din Horezu, a lovit cu maşina un localnic de 75 de ani, iar apoi a părăsit locul accidentului.
„În urma acestui eveniment, victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Autoturismul a fost dat în atenţia poliţiştilor aflaţi în teren, iar în urma verificărilor efectuate, tânăra a fost depistată şi condusă la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Vâlcea.
Șoferiţa a fost condusă la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Ea a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Citește și: Bărbat prins sub un tractor care s-a răsturnat peste el