Un șofer prins conducând cu 102 km/h pe strada Henry Ford din Craiova l-a lovit în față pe un polițist cu kitul Drugtest, apoi a încercat să fugă, iar, când a fost imobilizat, l-ar fi mușcat de mână pe un alt polițst.
În această dimineață, ora 08.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat, în trafic, pe strada Henry Ford, din Craiova, un tânăr de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, a comunicat IPJ Dolj.
Tânărul a fost sancționat de polițiști și totodată i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.
Șofer recalcitrant
Cel în cauză a refuzat să ia la cunoștință despre conținutului procesului-verbal întocmit de poliţişti, devenind recalcitrant.
Polițiștii au procedat la testatarea cu aparatele alcooltest și Drugtest, moment în care, tânărul ar fi aruncat către unul din polițiști cu kitul pentru testare Drugtest, provocandu-i leziuni în zona feței.
Șoferul nu era băut sau drogat
Ulterior, tânărul a încercat să fugă, fiind prins și imobilizat de poliţişti. În timpul imobilizării, tânărul ar fi mușcat, de mâna dreaptă, un alt polițișt. Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei, unde a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, totodată fiind sesizată unitatea de parchet competentă.
De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor.