6.7 C
Craiova
vineri, 10 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii pot vedea de azi pe ghişeul.ro ce impozite au de plătiti în 2025. De luni pot plăti la casierie, dar şi online

Craiovenii pot vedea de azi pe ghişeul.ro ce impozite au de plătiti în 2025. De luni pot plăti la casierie, dar şi online

Începând din noaptea zilei de vineri, craiovenii pot accesa Ghişeul.ro, anunţă reprezentanţii DIT Craiova. Totodată, contribuabilii pot vedea aici ce taxe şi impozite au de plătit în 2025. Impozitele vor putea fi plătite începând cu data de 13.01.2025, atât la ghişeele Direcţiei Impozite şi Taxe cât şi on-line.

„De pe data de 13.01.a.c. începem încasarea taxelor şi impozitelor pe anul 2025. Modalităţile de plată sunt afişate pe pagina de internet a Primăriei Craiova şi pe Ghişeul.ro. Plata se poate face electronic prin intermediul paginii de internet ghiseul.ro, prin ordin de plată, prin internet banking, prin mandat poștal, dar şi la stațiile de Plată Selfpay, care sunt destul de răspândite în oraş. La acest moment, Ghişeul.ro este blocat până azi la miezul nopţii. De vineri de la ora 12.00, aplicaţia poate fi accesată, aici contribuabilii pot vedea ce impozite au de plătit aferente anului în curs. În perioada 03-10 ianuarie a fost blocat pentru a verifica dacă sunt calculate şi debitate corect impozitele. Nu era corect ca cetăţenii să acceseze aplicaţia, să fie o eroare, să vadă o sumă şi peste câteva zile să apară afişată o altă sumă. Aşa, am făcut ultimele verificări şi azi la ora 12.00 deschidem aplicaţia. La acest moment noi încasăm restanţe, amenzi din anul trecut. Nu este un aflux mare de persoane la casierii. Mulţi au venit să se informeze, ce au de plătit pentru anul 2025. Noi am anunţat şi la sediile DIT şi în mass-media. Recomad craiovenilor să uziteze Ghişeul.ro pentru că este cea mai uşoară modalitate de informare şi plată. Le stăm la dispoziţie şi cu personalul de la sediile noastre”, a declarat pentru GdS, Cristian Călin, director executiv DIT Craiova.

DIT
DIT


De menţionat că, persoanele fizice și juridice care își plătesc pentru tot anul impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, până la data de 31 martie 2025, inclusiv, primesc o bonificație în cuantum de 10%.

Plata la ghişeu sau online

taxe 2025
taxe 2024

Craiovenii care vor să-și plătească taxele și impozitele încă din primele zile ale anului pot merge la ghișeele primăriei începând cu data de 13.01.2025. Primăria Craiova – Direcţia İmpozite şi Taxe informează cetățenii că programul de lucru la ghișeele instituției se va desfășura după cum urmează:
„punct de încasare Calea București nr. 51C (Piața Centrală) în zilele de luni, marți, joi și vineri între orele 08:30 – 16:00 și miercuri între orele 08:30 – 18:00;
punct de încasare str. Mitropolit Firmilian nr. 14 de luni până vineri între orele 08:30 – 16:00;
punct de încasare Craiovița Nouă (Bulevardul Oltenia Bl. 65A1- parter), de luni până joi 10:30 – 18:00 și vineri între orele 09:30 – 17:00;
punct de încasare Brazda lui Novac (Str. Doljului, nr.37, Bl. G4, parter), de luni până joi între orele 10:30 – 18:00 și vineri între orele 09:30 – 17:00;
punct de încasare Rovine (Str. Nicolae Iorga, nr. 31, Bl. E1, parter), de luni până joi între orele 10:30 – 18:00 și vineri între orele 09:30 – 17:00;
punct de încasare 1 Mai (Str. Independentei nr. 12, Bl. 7, parter), de luni până joi între orele 10:30 – 18:00 și vineri între orele 09:30 – 17:00;
punct de încasare Lăpuș (str. Calea Bucuresti, nr. 137, Bl. T6, parter), de luni până joi între orele 10:30 – 18:00 și vineri între orele 09:30 – 17:00″.
Pentru a evita aglomerația care se poate crea la punctele de încasare, craiovenii au la dispoziție mijloace comode și rapide pentru plata obligațiilor fiscale, precum plata online prin www.ghiseul.ro, dar şi alte metode.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS