0.6 C
Craiova
marți, 21 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljOprirea interzisă de pe H. Coandă îi supără pe proprietari. Primăria explică decizia

Oprirea interzisă de pe H. Coandă îi supără pe proprietari. Primăria explică decizia

Noi nemulțumiri ale locuitorilor de pe strada Henri Coandă după transformarea acesteia în stradă cu patru benzi și crearea legăturii cu Traian Lalescu. Primăria a instalat semne care interzic oprirea pe stradă, iar oamenii spun că, dacă ar fi să respecte litera de lege, nu au voie să oprească nici măcar ca să deschidă porțile și să își bage mașinile în curți. Primăria spune, însă, că nu-i nici vorbă de așa ceva.

La finele săptămânii trecute, polițiștii au stat de veghe în zonă pentru a se asigura că oamenii respectă mesajul impus prin instalarea semnului de Oprire Interzisă. Municipalitatea spune că nu doar aici s-au făcut controale, ci și în alte zone din oraș.

Ce înseamnă Oprirea Interzisă?

Conform codului rutier, oprirea înseamnă imobilizarea unui autoturism pentru cel mult 5 minute. Ceea ce depășește această durată este considerat staționare.

„Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare. Nu se consideră oprire: imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv; imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale”, spun normele.

Locuitorii de pe Henri Coandă, nemulțumiți de decizie

Având în vedere aceste prevederi, oamenii care dețin proprietăți pe Henri Coandă spun că sunt vulnerabili în fața legii și că pot fi amendați și pentru simplul motiv că își opresc mașinile ca să deschidă poarta și să parcheze în curte. În plus, se plâng ei, din cauza trotuarelor înguste și a lățimii mai mici a benzii de circulație, de 3 metri (în mod normal fiind 3,5 pentru un astfel de drum, cu patru benzi), manevrele necesare pentru a intra cu autoturismul în curte pot necesita ceva mai mult timp și o blocare parțială a primei benzi de circulație.

„Eu nu pot opri roata, dacă mă uit în Codul Rutier, pentru că nu sunt încadrată la vreo excepție”, spune o craioveancă.

Reprezentanții primăriei transmit, însă, că nici nu se pune problema să fie sancționat un șofer care oprește mașina doar pentru a asigura condițiile de parcare în incinta proprietății.

Primăria îi asigură pe oameni că nu vor fi amendați pentru că opresc pentru a băga mașinile în curți

De ce este însă folosit semnul pentru oprire interzisă în locul celui privind staționare interzisă? Primăria explică, într-o declarație remisă GdS, de ce a fost instalat indicatorul.

„Decizia de a instala indicatorul „Oprirea interzisă” pe strada Henri Coandă a fost luată ca urmare a hotărârii Comisiei de Sistematizare a Circulației. Aceasta a analizat situația și a constatat că utilizarea indicatorului „Staționarea interzisă” ar fi permis oprirea temporară, ceea ce ar fi putut îngreuna fluența traficului și ar fi creat situații de risc pentru participanții la trafic

Astfel, măsura adoptată are ca scop asigurarea unui trafic mai fluent și creșterea siguranței pe această arteră. Totodată, dorim să subliniem că nu au fost aplicate amenzi proprietarilor care și-au introdus vehiculele în curte. Regulile de circulație sunt implementate pentru beneficiul comunității, iar aplicarea lor se face cu echitate, ținând cont de condițiile reale din teren”, a menționat Marina Andronache, șef birou Imagine în cadrul Primăriei Craiova.

CITEȘTE ȘI: Oltenii, în topul șomerilor și al salariilor mici

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS