9.5 C
Craiova
miercuri, 29 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalOltean condamnat pentru exploatarea sexuală a unei minore, în arest

Oltean condamnat pentru exploatarea sexuală a unei minore, în arest

Curtea de Apel Craiova a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de un bărbat condamnat la opt ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de minori și viol. Potrivit procurorilor DIICOT, în ianuarie 2024, bărbatul a racolat o minoră de 15 ani, cu care a întreținut relații sexuale. Ulterior, minora ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale și cu alți bărbați. 

Procurorii DIICOT anunţau, la sfârşitul lunii februarie 2024, reţinerea unui bărbat acuzat de trafic de minori şi viol.
”În urma cercetărilor efectuate, s-a reținut că, în luna ianuarie 2024, inculpatul a racolat o persoană vătămată minoră (în vârstă de 15 ani), pe care a adăpostit-o în locuința sa și a întreținut cu aceasta, în mod repetat, relații sexuale.

La scurt timp, profitând de sentimentele victimei față de el, precum și de starea de vulnerabilitate în care se afla (vârsta fragedă, neînțelegeri cu familia), inculpatul a determinat-o să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați în schimbul unor sume cuprinse între 50 și 300 de lei, pe care și le-a însușit integral. De asemenea, acesta a racolat clienți, a negociat tarifele și a pus la dispoziție locuința în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a victimei”, au precizat procurorii.

Pe 25 februarie 2024, procurorii au dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore. În aceeaţi zi, bărbatul a fost dus la Tribunalul Olt cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis solicitarea procurorilor și a dispus arestarea inculpatului.

Aproape 9 ani de puşcărie pentru viol şi trafic de minori

Inculpatul a fost deferit justiţiei în aprilie, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt, instanţă care s-a pronunţat pe 15 octombrie 2024. Inculpatul a fost găsit vionovat şi condamnat la 8 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de minori şi viol asupra unui minor.

Judecătorii au susţinut că inculpatul o exploata pe minoră pentru a strânge bani ca să îşi cumpere o maşină.
„Pentru inculpat, exploatarea persoanei vătămate era o simplă „afacere”, persoana vătămată fiind catalogată drept (…), cu ajutorul căreia putea să-și cumpere un autoturism marca Audi A7″, se arată în hotărârea instanţei. Tribunalul Olt a mai dispus ca inculpatul să-i achite victimei suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de inculpat la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de bărbatul condamnat. Hotărârea instanţei este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS