Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un tânăr de 25 de ani, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Potrivit oamenilor legii, pe 16 septembrie 2019, în timp ce conducea un BMW pe DN 55, în comuna Malul Mare, inulpatul a accidentat mortal o femeie de 49 de ani. În urma anchetei s-a stabilit că victima traversa strada neregulamentar. Anchetatorii au susţinut că şi şoferul a avut partea lui de vină, pentru că circula cu aproximativ 40 km/h peste limita legală. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Accidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa femeia de 49 de ani a avut loc pe 16 septembrie 2019, în comuna Malul Mare, Dolj. După producerea accidentului, poliţiştii au stabilit că victima a traversat şoseaua neregulamentar.
„Un tânăr de 19 ani, care conducea un autoturism pe DN 55, în Malu Mare a accidentat mortal o femeie de 49 de ani, din localitate. Din primele verificări, se pare ca femeia s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure”, au explicat reprezentanţii IPJ Dolj. Aceştia din urmă au mai transmis că a fost intocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Şoferul autoturismului a fost deferit justiţiei în iulie 2023, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova.
Pietonul şi şoferul, responsabili pentru producerea accidentului
Judecătorii au susţinut că şi şoferul şi victima au fost responsabili pentru producerea accidentului mortal.
„Victima putea preveni accidentarea sa dacă s-ar fi angajat în traversare prin loc permis şi după o temeinică asigurare. Evenimentul rutier s-a produs atât din cauza deplasarii autoturismului marca BMW, condus de (…) cu o viteză peste limita legală, cât şi din cauza traversării strazii de către victimă prin loc nepermis şi fără o temeinică asigurare”, se arată în hotărârea instanţei. În urma expertizei şi după interpretarea imaginilor video s-a stabilit că şoferul circula cu 92 km/h în momentul producerii accidentului. Ăsta ar fi şi motivul pentru care nu a putut evita pietonul.
„Astfel, numitul (…) avea posibilitatea prevenirii evenimentului rutier, dacă ar fi rulat cu viteza regulamentară și ar fi ţinut sub atentă observație segmentul de drum pe care se deplasa, având la dispoziție un spațiu suficient pentru inițierea oricăror manevre de evitare prin frânare sau ocolire”, se mai atară în hotărârea instanţei.
Pedeapsă cu suspendare pentru ucidere din culpă
În iulie 2024, inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. În plus, a fost obligat să preteze 100 zile de muncă în folosul comunităţii. Judecătoria Craiova a dispus ca societatea de asigurări să achite 20.900 de lei soţului victimei cu titlu de daune materiale. De asemenea, instanţa a dispus ca soţul şi cei doi copii ai victimei să primească câte 30.000 de euro drept daune morale. Nepoţii victimei au fost despăgubiţi cu câte 700 de euro.
Hotărârea Judecătoriei Craiova a fost atacată cu apel de părţile din dosar la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, pe 21 ianuarie, instanţa a respins apelurile formulate de inculpat si de societatea de asigurari. Au fost admise apelurile formulate de părţile civile din dosar. Judecătorii au majorat sumele acordate cu titlu de daune morale la 48.000 de euro pentru soţul şi copiii victimei. Pentru cei doi nepoţi ai victimei sumele au fost majorate la câte 8.000 de euro. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.