Un parc fotovoltaic este în curs de avizare pentru Complexul Energetic Oltenia. Se are în vedere obținerea avizului de gospodărire a apelor de la Administrația Națională a Apelor Române.
Proiectul prevede construirea unui parc fotovoltaic, cu o putere instalată de 40,5 MW. Acesta va fi amplasat pe depozitul de zgură și cenușă închis, pe malul drept al râului Jiu aferent Sucursalei Electrocentrale de la Ișalnița, în județul Dolj.
„Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. anunță publicul interesat asupra depunerii documentației de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor la Administrația Națională Apele Române – DIRECȚIA APELOR JIU pentru proiectul „Construirea unui parc fotovoltaic, cu o putere instalată de cca. 40,5 MW, pe depozitul de zgură și cenușă închis mal drept Jiu aferent SE Ișalnița”, propus a fi amplasat în comuna Ișalnița, județul Dolj. Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., Municipiul Târgu Jiu, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 5, județul Gorj”, conform Complexului Energetic Oltenia.
Investiția este prevăzută în Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Va fi realizată de societatea înființată de CEO și OMV Petrom, respectiv Societatea Parc Fotovoltaic Ișalnița. Aceasta este deținută în procent de 50% de fiecare dintre cele două companii energetice. În final însă puterea instalată a parcului fotovoltaic este de 85 de MW.
Avize și pentru o centrală pe gaze naturale
La Termocentrala de la Ișalnița ar trebui să fie construit un grup pe gaze naturale, alături de compania ALRO și să se renunțe complet la cărbune. SOCIETATEA CCGT POWER IȘALNIȚA se va ocupa de construirea unui grup pe gaze naturale de 850 de MW la Termocentrala de la Ișalnița.
Ministerul Energiei a semnat anul trecut contractul de finanțare pentru centrala pe gaz de la Ișalnița, a cărui valoare se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Fondurile sunt destinate construirii unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850 MW la Ișalnița, județul Dolj. Valoarea acestui contract, decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04 lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro.
„Ministerul Energiei a semnat contractul de finanțare în cadrul Programul-cheie 2 – construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IȘALNIȚA SA”, conform Ministerului Energiei.
CEO are mai multe acțiuni
Societatea CCGT Power Ișalnița SA este o societate administrată în sistem unitar și a fost înființată în vederea construirii într-o prima etapă, a unei centrale energetice în ciclu combinat pe baza de gaz natural, având drept acționari: Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. – deținătoare a unui număr de 32.340.291 acțiuni cu o valoarea nominală de 10 lei/acțiune, respectiv 323.402.910 lei valoarea nominală totală, reprezentând 59,9% din capitalul social și Societatea ALRO S.A. – deținătoare a unui număr de 21.650.178 acțiuni, cu o valoarea nominală de 10 lei/acțiune, respectiv 216.501.780 lei valoarea nominală totală, reprezentând 40,1% din capitalul social.
Proiectul Ișalnița face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 și care prevede, printre altele, construirea a două centrale pe gaze și a 8 parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic și a tranziției la surse de energie mai puțin poluante, precum și restabilirea viabilității companiei.
Exploatarea centralei energetice, pentru o perioadă de minim 25 de ani, în urma adaptării adecvate a structurii organizaționale pentru perioada de exploatare. Terenul pe care va fi dezvoltat proiectul mai sus menționat, are o suprafață de 5,8 ha și este situat în partea de nord-vest a municipiului Craiova, la o distanță de 11 km, pe o platformă industrială în apropierea comunei Ișalnița. Centrala de la Ișalnița ar trebui să fie gata în luna mai 2027.
Citește şi: Angajata unui hypermarket a ajutat un client să fure produse de peste 10.000 de lei