Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați marţi de o femeie, de 43 de ani, din comuna Mătăsari, că a fost victima unei agresiuni provocate de fostul concubin, de 40 de ani, din comuna Drăgotești.
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au deplasat la locul indicat de apelantă, respectiv pe raza comunei Slivilești, sat Cojmănești. femeia a povestit că, în timp ce se deplasa, în calitate de pasager, într-un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Mătăsari, ar fi fost depășiți și ulterior opriți în trafic de fostul concubin al femeii, care se afla în alt autoturism. Bărbatul, care avea un obiect contondent în mână, i-ar fi solicitat să iasă din mașină, după care, ar fi tras-o de păr, lovit-o cu palma peste față de două ori și ar fi amenințat-o cu acte de violență, pe fondul unor datorii făcute împreună și neachitate de femeie.
În cauză, a fost emis ordin de protecție provizoriu, iar persoana vătămată, a solicitat transportarea la o unitate medicală, acuzând o stare de rău ca urmare a incidentului.
S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe și amenințare.
Bărbatul a fost pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Astăzi, bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.
Citeşte şi: Doi bărbați implicați în spargerea a şase locuințe din Târgu Jiu, reținuți de polițiști