Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat de 60 de ani, pensionar, condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui minor. Potrivit anchetatorilor, pe 9 mai 2024, inculpatul a agresat o copilă de 9 ani, elevă la o școală din orașul Balș, Olt. Agresiunea a avut loc într-un mincrobuz care a plecat din Balș.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au explicat că fetița a fost salvată de două femei care au observat ce se întâmplă.
”În microbuz, persoana vătămată s-a așezat în partea din spate și inculpatul lângǎ ea. Imediat cum a pornit microbuzul, acesta a luat-o de mână pe persoana vǎtǎmatǎ şi apoi a început sǎ o mângâie pe piciorul stâng. Persoana vătămată a tras mâna, însă inculpatul a continuat sǎ o atingǎ pe picior. Întrucât persoana vătămată era vizibil speriată, a fost observată de către martorele (…), care se aflau și ele în respectivul microbuz şi care au relatat organelor de cercetare penală că au observat în mod direct cum, pe timpul deplasării, inculpatul o strângea de mână pe persoana vătămată și cum o mângâia pe picior, în partea superioară a acestuia, aproape de zona inghinală, cu mișcări de sus în jos.
Conform declarațiilor celor două martore, deși persoana vătămatǎ se retrăgea cǎtre fereastrǎ, inculpatul continua cu gesturile anterior descrise și, după ce s-au consultat, au luat decizia de a-i spune persoanei vătămate să se mute de pe locul respectiv, mai în față”, au explicat anchetatorii.
Pensionar condamnat pentru agresarea unei fetițe de 9 ani
Ulterior, după ce a aflat ce s-a întâmplat, mama fetiței a sesizat poliția. Bărbatul de 60 de ani a fost reținut pe 19 mai, iar pe 20 mai a fost arestat preventiv. Inculpatul a fost deferit justiției în iunie 2024, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Balș, instanță care s-a pronunțat pe 18 octombrie. Inculpatul a fost găsit vinovat și a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru agresiune sexuală. Pedeapsa este cu executare.
În plus, instanța a dispus ca inculpatul să-i achite victimei suma de 10.000 lei, drept daune morale. Hotărârea instanței a fost atacată cu apel de inculpat la Curtea de Apel Craiova. Joi, pe 27 februarie, instanța a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă. Din pedeapsă se scade perioada petrecută de bărbat în arest preventiv (19 mai 2024 – 27 februarie 2025).