Judecătorii de la Tribunalul Olt au dispus scoaterea de sub control judiciar a unui bărbat din Slatina, deferit justiției pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Procurorii DIICOT au explicat că suspectul a vândut droguri de mare risc (ciuperci halucinogene) către consumatori din județul Olt. Clienţii erau contactaţi printr-o reţea de socializare, iar livrarea se făcea direct sau prin plasarea în sistem easybox.
Anchetatorii au precizat că inculpatul a vândut ciuperci halucinogene începând cu luna iunie 2024. După două luni, suspectul a fost ridicat de procurorii DIICOT.
„La data de 07.08.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în luna iunie 2024, acesta a procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc (ciuperci halucinogene) către consumatori din județul Olt. Probele administrate au relevat că inculpatul realiza contactul cu clienții prin intermediul unor rețele de socializare, iar după stabilirea cantității și metodei de plată, livrarea se efectua direct sau prin plasarea în sistem easybox.
Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară fiind identificate și ridicate cantități de fragmente vegetale și de substanță solidă de culoare maro, un cântar de precizie, mai multe obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă”, au explicat anchetatorii.
Judecat în stare de libertate
Joi, pe 8 august, inculpatul a fost dus la Tribunalul Olt cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului pentru 30 de zile.
Inculpatul a fost deferit justiției în septembrie, anul trecut. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt. Următorul termen de judecată a fost stabilit de instanță pentru data de 19 martie. Între timp, în ianuarie, judecătorii au dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Miercuri, pe 26 februarie, instanța a dispus revocarea controlului judiciar. Hotărârea Tribunalului Olt nu este definitivă și poate fi contestată de DIICOT la Curtea de Apel Craiova.