Cu ocazia zilei de 1 Martie, polițiștii Serviciului Rutier Mehedinți au întâmpinat participantele la trafic cu un mărțișor dulce și recomandări preventive.
Doamnele și domnișoarele aflate la volan cât și cele care s-au aflat în trafic, în calitate de pieton, au primit din partea polițiștilor mărțișoare și sfaturi utile de care trebuie să țină cont, pentru a nu fi implicate în incidente în trafic.
Plăcut surprinse de atitudinea polițiștilor, doamnele şi domnişoarele „sancționate” au manifestat apreciere şi simpatie faţă de atitudinea oamenilor legii.
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți urează tuturor participantelor la trafic o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere!

Flori și mărțișoare de la polițiștii gorjeni
Polițiștii de la Serviciul Rutier Gorj au împărțit mărțișoare și flori șoferițelor din Târgu Jiu.
Conducătoarele auto au fost oprite și au primit flori și mărțișoare. Nu au fost aplicate sancțiuni.
Polițiștii au avut la dispoziție sute de flori pentru doamnele și domnișoarele din Târgu Jiu.
Citeşte şi: (Video) Zelenski nu vrea să îi ceară scuze lui Trump: Ucraina are nevoie de o pace justă și durabilă