Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari, Gorj, au fost sesizați pe 14 februarie de o femeie de 35 de ani, cu privire la faptul că fiica sa minoră Sîrbu Ana-Marie, de 17 ani, din comuna Fărcășești, a plecat în mod voluntar de la adresa de domiciliu, la data de 14 februarie a.c. şi nu a mai revenit.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, de la data plecării apelanta a ținut legătura zilnic, prin intermediul unei rețele de socializare, cu fiica sa, atât prin apel audio, cât și video, însă de fiecare dată aceasta a evitat să le arate părinților locația unde se află.
Semnalmente: aproximativ 1,60-1,65 m înălţime, greutate circa 45-50 kg, păr lung blond, ochi albaștri, faţă ovală, ten deschis la culoare.
Nu se cunosc articolele vestimentare purtate de minoră la momentul plecării.
Persoanele care pot oferi detalii care să ajute la identificarea minorei sunt rugate să apeleze la numărul unic de urganță 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.
Citeşte şi: Un tânăr fără permis a murit după ce a derapat și s-a răsturnat cu mașina pe un câmp