11.7 C
Craiova
joi, 20 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalPe teritoriul gunoaielor, la marginea Craiovei. Ce fac autorităţile?

Pe teritoriul gunoaielor, la marginea Craiovei. Ce fac autorităţile?

-

Va mai trece mult timp până când unii dintre noi vom ajunge să ne obișnuim să nu mai aruncăm gunoiul la marginea drumului, până când prevenirea poluării va fi întipărită în mentalitatea locuitorilor Craiovei. Dar, până atunci, mai toate terenurile virane din jurul orașului Craiova sunt acoperite cu munți de gunoaie. Resturi vegetale, moloz, cadavre de animale moarte, gunoi menajer, sticle, pet-uri, pungi zac pe marginea oricărui drum lăturalnic, pe spațiile verzi de la intrările în oraș, pe marginea cursurilor de apă. Să fie nepăsare, indolență din partea autorităților și a celor în măsură să ia taurul de coarne? Să fie neștiință sau indiferență din partea craiovenilor ori vid legislativ?

Judecând după „peisajele“ dizgrațioase care te întâmpină în multe zone periferice ale orașului, ajungi la concluzia că mulţi craioveni confundă containerul cu marginea drumului. Acest comportament inacceptabil persistă chiar şi în prezenţa containerelor pentru colectarea selectivă, amenajate în scopul uşurării reciclării. O astfel de situaţie întâlnim pe ternul viran care se întinde între strada Constanţa din Craiova şi gardul unui cartier rezidenţial de case şi blocuri. Un teren de câteva sute de metri pătraţi este acoperit cu gunoi, un adevărat depozit de gunoi. Tone de deşeuri menajere, PET-uri, materiale de construcţii şi resturi de vegetație, cauciucuri, mobilier stricat, haine vechi sunt aruncate pe terenul care pleacă din gardul complexului Cittadella Residence. Locuitorii complexului rezidenţial sunt de-a dreptul revoltaţi.

„Sunt foarte supărată pe autorități că nu fac nimic. Haideți să vă spun pe scurt, stau într-un cartier rezidențial în Brestei mai exact în eurocartier. Am făcut foarte multe sesizări la autorități, să vină să ridice gunoaiele din acest cartier care practic este groapa de gunoi a Craiovei. Aici, vin toți cetățeni să arunce gunoaiele…Nu este posibil așa ceva să nu se ia măsuri”, spune o locatară din complexul rezidenţial.


În ciuda faptului că la poarta complexului rezidenţial sunt aşezate containere pentru reciclarea deşeurilor, acestea sunt mai mult goale. În schimb, la nici câţiva metri distanţă se lăfăie o mare de gunoaie. Oriunde te uiţi, vezi gunoiul aruncat de-a lungul drumului şi pe terenul care duce până lângă casele fără gard de pe strada Constanţa. Bucăţi de polistiren şi plastic, moloz, roţi, cartoane, deşeuri menajere, saci cu bălegar, cadavre de animale, toate zac împrăştiate pe jos: Tot terenul este ticsit cu resturi din demolări, haine vechi, mobilier rupt, componente auto şi peturi. Pungi de plastic flutură prin buruienile uscate. Din păcate, chiar unii dintre localnici sunt cei care creează această mizerie greu de imaginat. Oriunde priveşti în jur e plin de gunoi, ca o pecingine care se întinde amenințător până în marginea străzilor şi curţilor. „Teritoriul“ pare a fi o enclavă uitată de lume, departe de tumultul orașului cu iz european.

Nimic nu s-a schimbat, gunoiul s-a înmulţit

În toamna anului trecut, prezentam în GdS situaţia acestei locaţii.

„Fără margini este mizeria care se întinde între casele sărăcăcioase ale cetăţenilor de etnie rromă şi vilele somptuoase, îngrădite, ce-i drept, cu un gard înalt de beton. După urmele lăsate în pământ, aici gunoaiele sunt aduse fie cu maşina, fie cu căruţele şi deşertate printre buruieni. Au ajuns atât de multe încât nici vegetaţia nu le mai poate ascunde.”, prezentam atunci situaţia din această zonă.

Atunci, reprezentanţii Gărzii de Mediu spuneau că:

„Poliţia Locală…să identifice. Garda de Mediu a început să verificam UAT-urile pe salubrizare şi o să intervenim si pe acest amplasament”, spune Gheorghe Călinoiu comisar şef, Garda de Mediu Dolj. Acum, reprezentanţii Gărzii de Mediu, după ce le-am relatat situaţia, ne-au cerut să le facem o sesizare.


Într-un final, reprezentanţii Primăriei Craiova au elucidat situaţia: „Este teren privat lângă Citadella Residence”, a spus purtătorul de cuvânt al primăriei. În cazul acesta îndemnul Gărzii de Mediu este îndreptăţit: „Poliţia Locală…să identifice”.

Ce spune Regulamentul de gospădărire al oraşului

Conform Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii se spune:

„Art.3.(1).Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice și juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere, reparare şi curăţenie a clădirilor și a terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror altor spaţii utilizate de acestea.
Art.4.(1).Constituie contravenţie săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte de către persoane fizice și juridice, dacă nu sunt comise
în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: a).Neefectuarea de lucrări de întreținere, curățenie și reparare a clădirilor, a fațadelor locuințelor aflate în proprietatea sau în folosința persoanelor fizice și/sau juridice și a altor construcții amplasate la frontul străzii prin lucrări de tencuire și zugrăvire periodică a acestora, prin efectuarea de lucrări de reparații, curățare, a anexelor acestora, curților, incintelor, împrejmuirilor, precum și a oricăror altor spații utilizate de acestea și instalații aferente acestora, precum și întreținerea și curățarea terenurilor aflate în proprietatea sau în folosința persoanelor fizice și/sau juridice; e).Neîmprejmuirea şi nesalubrizarea terenurilor deţinute cu orice titlu, a locurilor de depozitare, precum și a căilor de acces”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:04:36

(VIDEO) Ciolacu: Merg neanunțat pe șantierele de investiții publice

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la începutul ședinței de...

ȘTIRI GdS