16.5 C
Craiova
miercuri, 2 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalPrimăria Craiova caută un alt operator pentru serviciul de iluminat public

Primăria Craiova caută un alt operator pentru serviciul de iluminat public

Primăria Craiova caută un alt operator care să se ocupe de iluminatul din oraș. Contractul cu actualul operator, Flash Lighting Services SA București a expirat, administrația locală fiind nevoită să mai prelungească cu încă un an contractul ca să nu rămână orașul în beznă. Între timp, primăria caută un alt operator pentru serviciul de iluminat public al orașului. În anul 2025 pentru iluminatul public sunt alocați de la buget 18.000.000 de lei.

“Aș vrea să fac o precizare. Noi intenționăm să scoatem concesiunea la licitație și este prelungit cu încă un an contractul cu actuala firmă sau până la finalizarea procedurilor de licitație. Dacă licitația se finalizează în august, de exemplu, automat intră următoarea firmă care va câștiga concesiunea. Am vrut să evităm o situație prin care am trecut acum câțiva ani, când firmei Luxten i s-a terminat contractul, la 31 decembrie, ne-a anunțat că dacă nu-i facem prelungire pe 5 ani de zile ne lasă fără iluminat public. Atunci ca să evităm această situație, am prelungit până la un an de zile, dar asta nu înseamnă că va dura un an, să sperăm că se vor mișca mai repede colegii de la licitații”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Durata prezentului contract se prelungește pe o perioada de 1 an, dar nu mai mult de data atribuirii contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public prin licitație publică.

2015-2025- concesiune de un deceniu

Flash Lighting Services SA București a concesionat Serviciul de Iluminat Public în anul 2015, cu o valoare finală de 52.720.351, 89 de lei.

Flash Lighting se ocupă de întreținerea iluminatului stradal rutier – iluminatul căilor de circulație rutiere, iluminatul stradal pietonal, iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental și iluminatul festiv. Pe parcursul contractului, firma a solicitat mărirea tarifelor în 2016, 2021, 2023.

Tarife

De exemplu, după ultima modificare de tarif, montarea unui număr de 132 de bucăți de corpuri de iluminat tip led de 35W crește de la 1970, 46 de lei cât era în 2021 la 2411, 44 de lei. Costul pentru demontarea unei linii electrice aeriene de pe stâlpii existenți pe o întindere de 30 de km crește de la 6.785, 13 lei la 8.943, 71 de lei. Realizarea unei linii electrice subterane pe o întindere de 1,25 km crește de la 90.560,88 de lei cât era în 2021 la 117.503,11 de lei. Montarea a două proiectoareva costa Primăria Craiova 4.578, 73 de lei față de 3.742, 24 de lei cât era în anul 2021.

Drept urmare, Primăria Craiova a scos mai mulți bani de la bugetul local. A făcut aceasta pentru “ajustarea tarifelor unitare specifice serviciului de iluminat public din municipiul Craiova”. În anul 2025 pentru iluminatul public sunt alocați de la buget 18.000.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS