13.3 C
Craiova
marți, 15 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjDouă zăcăminte noi de petrol și gaze vor intra în exploatare în Gorj

Două zăcăminte noi de petrol și gaze vor intra în exploatare în Gorj

În județul Gorj, vor intra în exploatare două noi zăcăminte de petrol și gaze naturale, recent descoperite. Conform testelor realizate de specialiști, acestea pot fi exploatate cu succes. Aceste zăcăminte sunt considerate a fi printre cele mai importante resurse de acest tip din România, iar perimetrul Verguleasa, unde au fost identificate, reprezintă zona vizată pentru exploatare.

În urma acestei descoperiri, compania OMV Petrom a decis să construiască trei sonde de testare pentru a evalua potențialul de extracție al petrolului și gazelor naturale din această zonă. Deși investiția inițială este semnificativă, depășind 20 de milioane de euro, se estimează că pe termen lung compania își va recupera investiția.

Cele mai mari descoperiri din ultimele decenii

În Gorj au fost făcute cele mai mari descoperiri de zăcăminte ale Petrom din ultimele decenii. „Compania a identificat resurse de ţiţei care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep (barili de petrol – n.n.) în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de ţiţei a OMV Petrom din ultimele decenii. Descoperirea se află în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapidă a producţiei”, se menționează în comunicatul oficial al companiei.

Pe lângă zăcământul de petrol, OMV Petrom a anunțat și descoperirea unui nou zăcământ de gaze naturale în județul Gorj, aproape de Târgu Jiu. Se estimează că acest zăcământ ar putea acoperi o treime din producția totală de gaze naturale a țării, având o valoare de aproximativ șapte milioane de bep. Având în vedere această reușită semnificativă, compania a decis să construiască o nouă sondă, începând cu anul 2026. „O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs”, adaugă reprezentanții OMV Petrom.

Citește și: Vâlcea: Incendiu la o școală din Valea Mare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS