Este cunoscut faptul că în Craiova Valul Renovării a prins patru GREEN-uri. În primul pachet intră la reabilitare cu fonduri prin PNRR 14 blocuri, în cel de-al doilea GREEN intră 12 blocuri, în GREEN 3 sunt prinse 11 blocuri, iar în GREEN 4 sunt prinse 15 blocuri. De la semnarea contractelor de finanţare în 2022 şi până în prezent au trecut aproape trei ani şi proiectele sunt la faza de autorizaţii de construire şi căutarea unui diriginte de şantier şi evaluarea executanţilor.
Până la acest moment, Primăria Craiova este la faza de căutare a unui diriginte de şantier. La începutul acestei luni mai precis la data de 02.04.2025, administraţia locală a găsit diriginte de şantier pentru proiectul „Renovare energetică a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Craiova – GREEN 1”. Prin urmare supravegherea lucrărilor pe tot parcursul, de la execuţie până la recepţia finală va fi făcută de o firmă din Popeşti Leordeni, respectiv SC CORBY SOLUTIONS SRL. Valoarea contractului este de 178.000 de lei. În acest proiect intră următoarele blocuri: blocurile 37, 37B, 38 şi 38 A, strada Brazda lui Novac blocul121B1, bdul Dacia, blocul123G-str. Elena Farago, blocul 147C-str.Alexandru Buia, blocul 149D-str.Arh.Constantin Iotzu, blocurile A2 şi B3, strada George Enescu, blocurile A4 şi B1, strada Peneş Curcanul, blocul A6- Calea Bucureşti şi blocul M23, bdul. 1Mai. Valoarea totala a proiectului este de 30.107.445,27 de lei. Valoarea maxima a finanţării nerambursabile este de 30.107.445,27 lei, din care: valoarea eligibila din PNRR este de 25.300.374,18 lei, iar valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR este de 4.807.071,09 de lei.

Se caută diriginte de şantier pentru alte două proiecte GREEN 2 şi GREEN 3
Pentru proiectul GREEN 2 şi GREEN 3 , încă, se mai caută diriginte de şantier. Pentru proiectul „Renovare energetică a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Craiova – GREEN 2”, primăria a publicat anunţul la data de 27.01.2025, iar data limită a depunerii ofertelor era 03.02.2025. Valoarea serviciilor este de 256.725 de lei pentru 12 blocuri. Primăria nu a făcut cunoscut numele firmei care se ocupă de serviciile de dirigenţie de şantier, fiind în faza de evaluare. „De la primărie avem informaţia că sunt în stadiul de evaluare, probabil a executanţilor lucrării şi a dirigintelui de şantier. Noi, ca asociaţie avem mai multe blocuri prinse la reabilitare. Pe noi , probabil ne anunţă în momentul în care este clarificată problema cu executantul, ca să vină la faţa locului şi să preia amplasamentu. Repet, eu am discutat cu cei care se ocupă cu implementarea programului şi mi-au spus că sunt în stadiul de evaluare. Poate se vor apuca de lucrări şi după perioada de furnizare a agentului termic pentru că trebuie să intre şi în subsoluri, să reabiliteze şi conductele”, spune Constantin Varjac, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 3 Brazda lui Novac.
Trebuie precizat că primăria a emis deja autorizaţii de construire pentru aceste blocuri care urmează să fie reabilitate prin PNRR.
Pentru GREEN 3, primăria a publicat anunţul pentru căutarea unui diriginte de şantier în data de 17.02.2025. Ofertele sunt aşteptate până la data de 24.04.2025. Prin acest proiect vor fi reabilitate 11 blocuri, valoarea serviciilor de supraveghere a lucrărilor fiind de 256.716 de lei.
Ce se întîmplă cu GREEN 4?
Ultimul proiect „Renovare energetică a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Craiova – GREEN 4” este ceva mai întârziat. Primele autorizaţii de construire pentru primul calup de blocuri care vor fi renovate prin PNRR au fost emise la sfârşitul luni septembrie. Este vorba despre primele 11 blocuri care ar urma să fie renovate din totalul de 15 clădiri rezidențiale cu o suprafață desfășurată totală de 28.509,98 mp căreia îi corespunde o valoare totală a proiectului de 28.069.215,71 lei fără TVA, respectiv 5.701.996,00 euro fără TVA , respectiv 33.402.366,69 lei inclusiv TVA. „Noi suntem prinşi în proiect cu 68B şi 79, dar nu ne-a mai informat nimic primăria. Aşteptăm”, spune Gheorghe Irimescu, preşedintele Asociaţiei de propreiatri 19 Brazda lui Novac.