19.4 C
Craiova
duminică, 20 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalCalea ferată între Craiova şi Filiaşi va fi modernizată de francezi

Calea ferată între Craiova şi Filiaşi va fi modernizată de francezi

Calea ferată între Craiova şi Filiaşi va fi modernizată de francezi.CFR SA a anunțat cine va moderniza calea ferată dintre Craiova și Filiași. Contractul este de peste două miliarde lei.

Cei 38 de km de cale ferată între Craiova şi Filiaşi vor fi modernizaţi de Asocierea TrackWorks formată din Alstom Transport și Terna Tourist Technical and Maritime Societe Anonyme. Asocierea este câștigătoare pentru reabilitarea lotului Craiova – Filiași (aproape 38 km) de pe linia feroviară Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș. Oferta financiară a Asocierii TrackWorks a fost de 2,03 miliarde lei fără TVA.
Finanțare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021 – 2027, de la Bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Proiectarea şi lucrările, cale lungă

Modernizarea va fi una de durată, adică aproape patru ani şi jumătate
Durata preconizată este 12 luni pentru proiectare și 42 de luni pentru execuție. Valoarea totală estimată a contractului pentru Proiectarea și Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 1: CRAIOVA (CAP X) – FILIAȘI (CAP Y), KM 248+760 – KM 286+735, inclusiv servicii/lucrări similare, este cuprinsă în intervalul 2.282.592.414,03 lei – 2.717.242.997,99 lei fără TVA.
La această dată, cele mai rapide trenuri fac 27-28 minute între Craiova și Filiași, iar cele care oprescîn fiecare staţie fac 52-53 de minute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS