Clinica veterinară mobilă destinată campaniilor de sterilizare gratuită este pe drum și va ajunge mâine în județul Gorj. Această inițiativă reprezintă un pas important în eforturile Serviciului pentru Protecția Animalelor Gorj de a reduce numărul animalelor fără stăpân, prin soluții umane și eficiente.
Clinica mobilă va fi utilizată, în special, pentru desfășurarea campaniilor de sterilizare gratuită a animalelor, în cadrul unei colaborări între Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj și două organizații internaționale care se implică activ în gestionarea problemei câinilor cu și fără stăpân: Asociația Veto și Asociația Happy Paws, din Germania.
Decizia celor două asociații de a sprijini acest demers și de a pune la dispoziție clinica mobilă a fost luată în urma acțiunilor organizate de Consiliul Județean Gorj, acțiuni care au beneficiat de promovare din partea dumneavoastră, reprezentanții presei.
„Pe această cale, dorim să vă mulțumim pentru sprijinul constant și pentru implicarea activă în mediatizarea proiectelor noastre. Datorită colaborării cu mass-media, mesajele noastre ajung mai ușor la cetățeni, iar rezultatele devin vizibile în comunitate.”, a declarat Luis Popa, șeful Serviciului pentru Protecția Animalelor Gorj.