13.3 C
Craiova
luni, 28 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjFestivalul-concurs de muzică populară oltenească „Maria Apostol”, ediția a XIV-a, la Runcu

Festivalul-concurs de muzică populară oltenească „Maria Apostol”, ediția a XIV-a, la Runcu

Pe 12 mai 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Consiliul Local și Primăria Runcu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu organizează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului-concurs de muzică populară oltenească „Maria Apostol”.

Evenimentul are loc la Runcu, într-o zonă renumită pentru tradițiile sale etnofolclorice, și își propune să descopere și să promoveze tineri interpreți valoroși de muzică populară, să stimuleze interesul publicului pentru creația folclorică autentică și să valorifice tezaurul cântecului oltenesc.

Secțiuni de concurs:

Soliști vocali: 10–15 ani

Soliști vocali: 16–24 ani

Condiții de participare:

Concursul este deschis tinerilor interpreți din județele Olteniei, cu vârste între 10 și 24 de ani.

Fiecare județ poate înscrie câte doi concurenți, cu excepția județului Gorj, unde numărul participanților nu este limitat.

Fiecare concurent va interpreta două piese: o doină sau o baladă fără acompaniament și o piesă ritmată. Piesele pot aparține și repertoriului Mariei Apostol.

Nu sunt admiși concurenți care sunt angajați sau colaboratori ai unor orchestre profesioniste.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra Ansamblului „Maria Lătărețu” a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.

Înscrierile se fac până pe 9 mai 2025, prin trimiterea fișei de înscriere și a copiei după certificatul de naștere sau CI, online, prin WhatsApp, la numerele: 0724.589.018 sau 0765.883.011.

Concurenții sunt așteptați pe 12 mai, după ora 13:00, la Căminul Cultural Runcu, pentru repetițiile cu orchestra.

Jurizare:

Concurenții vor fi evaluați de un juriu format din specialiști în folclor din afara județului Gorj, care va ține cont de calitatea interpretării, autenticitatea și valoarea pieselor, ținuta scenică și autenticitatea costumului popular. Juriul are dreptul de a redistribui premiile.

Concurenții care au câștigat Trofeul sau Premiul I la edițiile anterioare nu mai pot participa.

Premii:

Trofeul Festivalului – 3.000 lei

Soliști vocali 10–15 ani:

Premiul I – 1.300 lei

Premiul II – 1.000 lei

Premiul III – 800 lei

Două mențiuni – 400 lei fiecare

Soliști vocali 16–24 ani:

Premiul I – 1.500 lei

Premiul II – 1.200 lei

Premiul III – 1.000 lei

Două mențiuni – 500 lei fiecare

Premii oferite de:

Trofeul și premiul I (10–15 ani) – Consiliul Local și Primăria Runcu

Premiul I (16–24 ani) – Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”

Premiile II și III – Consiliul Județean Gorj prin CJCPCT Gorj

Mențiuni (10–15 ani) – Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu

Mențiuni (16–24 ani) – CJCPCT Gorj

Premiile ce depășesc suma de 600 de lei sunt impozitate conform reglementărilor fiscale în vigoare (impozitul se aplică doar asupra sumei ce depășește 600 lei).

Consiliul Local și Primăria Runcu asigură cazarea și masa concurenților pe durata festivalului.

Citeşte şi: 28 de morţi şi peste 1.000 de răniţi, bilanţ provizoriu al exploziei din cel mai mare port din Iran

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS