Primăria Craiova a lansat săptămâna trecută o licitaţie pentru a asigura „stocul” de buchete şi aranjamente florale pentru anul 2025. Pentru acestea, municipalitatea va încheia un contract cu posibilitate de prelungire şi în primele 4 luni ale anului 2026, în funcţie de necesităţi şi de fondurile bugetare disponibile.
Valoarea minimă a contractului, aproximativ 30.000 euro
Primăria a publicat în data de 23 aprilie, în Serviciul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), un anunţ pentru achiziţia de aranjamente florale, buchete şi coşuri de flori naturale. Valoarea fără TVA este estimată între 16.230 lei si 24.345 lei. Valoarea minimă estimată, de 16.230 lei, reprezintă valoarea produselor pentru anul 2025, în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele. Valoarea maximă, de 24.345 lei, cuprinde şi valoarea suplimentărilor, respectiv posibilitatea prelungirii duratei contractului cu maxim 4 luni calendaristice în anul 2026 şi suplimentarea corespunzătoare a cantităţii de produse deja achiziţionate cu maxim 50%, condiţionat de fondurile alocate cu această destinaţie. Valoarea estimată pentru posibilitatea de prelungire cu 4 luni în anul 2026 este de 8.115,00 lei (excl. TVA).
Cine primeşte buchetele
Buchetele şi aranjamentele florale vor servi pentru „diverse evenimente socioculturale, premierea unor persoane cu rezultate deosebite în domeniul de activitate, aniversări, vizite şi delegaţii”, precizează Primăria Craiova în anunţ.
Municipalitatea estimează un necesar de 8 aranjamente florale cu maxim 40 de fire flori naturale şi frunze exotice, 8 aranjamente coş din lemn, paie sau bambus, cu maxim 70 de fire de flori, 80 de buchete cu 5 fire, 8 buchete a câte 7 fire şi 5 buchete a câte 5 fire. Sortimentele vor fi precizate în momentul comenzii, valoarea stabilindu-se în baza preţurilor unitare din ofertă, se mai arată în documentaţie.
Furnizorul trebuie să fie disponibil la orice oră din zi şi din noapte
Firma contractantă trebuie să aibă domiciliul în Craiova, specifică municipalitatea, pentru a fi disponibilă în regim de maximă urgenţă. Astfel, furnizorul trebuie să aibă disponibilitatea de face livrări rapide în situaţii neprevăzute, în maxim 60 de minute de la lansarea comenzii, în orice zi calendaristică. „Furnizorul treubie să delege o persoană care să poată fi contactată la orice zi şi la orice oră”, semnalează primăria.
Oferta cu preţul cel mai scăzut câştigă
Perioada de valabilitate a ofertelor este de 30 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor. Data limită de depunere a ofertelor a fost luni, 28 aprilie, ora 14:00, putând depune ofertă toţi operatorii economici interesaţi, indiferent dacă deţin sau nu cont în SEAP. Criteriul de atribuire este oferta cu preţul cel mai scăzut care îndeplineşte cerinţele specificaţiilor tehnice şi ale anunţului. Valoarea fără TVA nu trebuie să depăşească valoarea estimată.
Câştigătorul va încheia un contract de achiziţie publică de produs, furnizarea produselor urmând a se realiza eşalonat, la comanda achizitorului, începând cu data de 01.05.2025 şi până la 31.12.2025, furnizarea produselor putând prelungită cu maxim 4 luni calendaristice în anul 2026, pe baza de act adiţional, în funcţie de fondurile bugetare alocate cu această destinație, în condițiile legii.
CITEŞTE ŞI Apar noi semafoare în Craiova