Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci – Formațiunea Rutieră, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectat luni semnal de oprire regulamentar unui autoturism ce se deplasa pe DJ 665 – strada Nucilor, din direcția Baia de Fier către Novaci, acesta neoprind la semnal.
Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, polițiștii procedând la urmărirea acestuia, iar după aproximativ 2 kilometri, autoturismul a pătruns pe strada Șesului, intrând în coliziune cu un stâlp de beton, aflat în afara părții carosabile.
Conducatorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, de 43 de ani, domiciliat în orașul Novaci.
Şoferul avea permisul reţinut şi era băut
În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că acesta figurează cu permisul de conducere anulat și cu ocazia testării cu aparatul etilotest, a reieșit o alcoolemie de 1,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Orașului Novaci, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu permis de conducere anulat și sub influența băuturilor alcoolice.
În urma continuării cercetărilor și în baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, față de bărbatul de 43 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu permis de conducere anulat și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Citeşte şi: Festivalul-concurs de muzică populară oltenească „Maria Apostol”, ediția a XIV-a, la Runcu