12.8 C
Craiova
miercuri, 30 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjŞase veterani din Gorj, omagiaţi de Ziua Veteranilor de Război

Şase veterani din Gorj, omagiaţi de Ziua Veteranilor de Război

Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, autoritățile din Gorj s-au întâlnit cu şase participanți la cel de-al Doilea Război Mondial. Veteranii au primit diplome din partea subprefectului de Gorj, Iani Gârbaciu.

„Am avut privilegiul de a-i întâlni și de a le strânge mâna celor şase eroi ai Gorjului care încă poartă în suflet amintirea zilelor în care au luptat pentru țară.

Am ținut mult să ajung personal la gorjenii care au luptat sub tricolor, apărând cu orice risc libertatea, demnitatea și viitorul țării. Înfruntând greutăți inimaginabile – foamea, frigul tranșeelor, greutățile cumplite ale frontului, umilințele prizonieratului sau chiar deportarea în Siberia – au rămas drepți și demni, cu credință în bunul Dumnezeu și în țara noastră, România.

Astfel, alături de reprezentanții Armatei Române și de autoritățile locale, am mers în Prigoria, acasă la domnul Pasăre I. Florea, Colonel în retragere al Armatei Române; în Alimpești, acasă la domnul Păunescu V. Constantin, Locotenent Colonel în retragere al Armatei Române; în Polovragi, la domnul Manasia C. Ioan, Maior în retragere al Armatei Române; în Bumbești-Pițic, acasă la domnul Condel N. Ion, Locotenent în retragere al Armatei Române; în Târgu Jiu, acasă la domnul Heleșteanu Marin, Maior în retragere al Armatei Române, și în Turcinești – Rugi, acasă la domnul Sichitiu Adam, Sublocotenent în retragere al Armatei Române.

Fiecare dintre domniile lor poartă pe umeri povestea unei generații care a știut ce înseamnă sacrificiul adevărat, iar prin curajul, dăruirea și suferința lor, au făcut posibilă cea mai de preț moștenire, România noastră de astăzi.

Sunt modele vii pentru noi, stâlpi ai comunității gorjene și trebuie să reprezinte pentru generațiile care vin repere de patriotism, onoare și dăruire.

Ne înclinăm cu respect și admirație în fața domniilor voastre, distinși Eroi ai Gorjului!“, conform subprefectului de Gorj, Iani Gârbaciu.

Citeşte şi: Bebeluş de o lună, la un pas de moarte după ce i s-a injectat andrenalină în loc de vitamina K

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS