Muzeul Olteniei Craiova a anunţat închiderea temporară a Secţiei de Istorie-Arheologie, în intervalul 20-26 octombrie 2015, din motive obiective, respectiv amenajarea unei expoziţii temporare, reprezentativă la nivel naţional, ce urmează a fi vernisată în data de 27
octombrie 2015, ora 11.00, în cadrul manifestărilor specifice “Salonului Naţional de Restaurare – 2015”.
În prezent, în spaţiile specificate, se efectuează lucrări de montare a expoziţiei sus-menţionate, situaţie ce presupune utilizarea unui spaţiu mărit pentru manipularea pieselor de patrimoniu cultural, de o excepţională valoare, ce provin din tezaurul mai
multor muzee din România, dar şi impunerea unor reguli stricte de securitate a acestor piese.
Standardul ridicat de profesionalism, pe care specialiştii Secţiei de Istorie-Arheologie îl manifestă permanent faţă de publicul craiovean, a determinat ca, în condiţiile acestor lucrări, Secţia de Istorie-Arheologie să nu poată fi deschisă publicului craiovean.