Ediţia a II-a a Concertului Caritabil de Crăciun, organizată de Lions Club Craiova, va avea loc pe 23 decembrie, ora 18. 00, la Filarmonica „Oltenia”. Cu această ocazie va fi înmânat Premiul LIONS pentru un elev olimpic şi Premiul „Afişe pentru Pace” (Proiect LIONS International).
Concertul va fi susţinut de pianistul Mihai Diaconescu, care va interpreta Ceaikovschi, Beethoven, Musorgski. Mihai Diaconescu (n. 1991, Craiova) este masterand al Academiei Sibelius din Helsinki, Finlanda, la clasa profesorului Erik T. Tawaststjerna. A câştigat numeroase concursuri internaţionale şi a fost invitat să cânte în deschiderea Festivalului ,,Carl Filtsch” (Veneţia, 2006). Tânărul pianist a susţinut numeroase recitaluri pe numeroase şi importante scene ale muzicii clasice din München, Dresda, Veneţia, Aosta, Gdansk, Viena, Sofia, Moscova şi multe altele.
Concertul este o continuare a programului LIONS „Ochi sănătoşi, copii voioşi”. Prin programul de screening oftalmologic început anul trecut au beneficiat de consultații medicale de specialitate 460 de copii în cadrul a cinci screeninguri în Craiova, Ungureni, Siliștea Crucii și două în Comuna Leu. Fondurile vor fi colectate ca donaţii sau sponsorizări.
Pianistul Mihai Diaconescu în concert caritabil de Crăciun, la Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei