Cetățenii Republicii Moldova își vor putea exprima opțiunea de vot pentru noul președinte al țării și la cele 11 secții de votare care vor fi deschise în România pentru turul doi al alegerilor prezidențiale de peste Prut, conform site-ului Comisiei Electorale Centrale din această țară, citat de Agerpres.
Dintre cele 11 secții de votare, două sunt în București — una la sediul misiunii diplomatice a Republicii Moldova în România, iar cealaltă la Secția Consulară. O a treia secție de votare va fi deschisă la Iași, la Consulatul General. Moldovenii aflați în România vor mai putea vota la Galați, Timișoara, Brașov, Cluj, Constanța, Bacău, Suceava și Craiova. În fiecare dintre aceste orașe va fi deschisă câte o secție de votare.
Cetățenii din Republica Moldova sunt chemați duminică la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, urmând să aleagă între Igor Dodon, candidatul prorus al Partidului Socialiștilor (PSRM), și Maia Sandu, candidata proeuropeană a PAS.
Igor Dodon a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor, desfășurat la 30 octombrie, cu 47,98% din sufragii (680.550 de voturi), sub pragul de 50% necesar pentru a fi declarat învingător.
Maia Sandu s-a plasat pe poziția a doua, cu 38,71% din sufragii (549.152 de voturi). Prezența la urne a fost de 50,95%. Este pentru prima dată după anul 2000 când cetățenii își aleg prin vot direct președintele, acesta fiind până acum votat de parlament.