La nivelul Primăriei Municipiului Craiova, prin Dispoziţia Primarului nr. 11/2017, a fost constituită Comisia pentru atribuirea contractului de delegare a serviciului public de ridicare şi depozitare vehicule. Comisia a fost cea care a elaborat Regulamentul privind ridicarea vehiculelor care staţionează neregulamentar pe partea carosabilă .
Regulamentul urmează a fi adus la cunoştinţă publică, conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, prin afişaj pe site-ul www.primariacraiova.ro, unde timp de 30 de zile cetăţenii interesaţi pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare.
La încheierea acestei perioade Regulamentul va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal Craiova, iar după obţinerea vizei de legalitate din partea Instituţiei Prefectului va putea fi pus în aplicare. Toate aceste etape vor fi date publicităţii.
Craiova: Regulamentul privind ridicarea vehiculelor care staţionează neregulamentar pe partea carosabilă, în dezbatere
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei