Asociația pentru Tineri Streets a organizat, astăzi, în Gara Craiova, conferința de presă din cadrul proiectului “Stimați călători, sosește Streets!- ediţia a II-a”
„Proiectul, readuce la viață nota culturală în Gara Craiovei în perioada 18-24 septembrie, prin intermediul unui grup de tineri talentați, eveniment ce are intenția de a stimula și încuraja empatia și dezvaltarea abilităților personale în rândul participanților”, susţin organizatorii.
Scopul proiectului este facilitarea accesului tinerilor la consum de cultură.
Obiectivele principale sunt exploatarea culturală a Gării Craiova în beneficiul tinerilor timp de o lună, creşterea cu 20% a interesului tinerilor pentru manifestări culturale timp de o lună şi dezvoltarea ofertei de activităţi, culturale şi artistice pentru 210 tineri timp de o săptămână.
„Prin cele trei zile de evenimente – Gara e CLASICĂ, Gara e MODERNA, Gara e POPULARĂ – proiectul „Stimați călători, sosește STREETS!” , ediţia a II-a, îşi propune să schimbe atmosfera austeră din Gara Craiovei, să încurajeze actele cultural-artistice în acest spațiu, cu scopul de a crea un liant între cultură, tineri și călători. În felul acesta, Gara Craiova își poate îndeplini funcția ei importantă de comunicare, de această dată o comunicare culturală”, se mai arată într-un comunicat al organizatorilor.
Proiectul este finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj și realizat în parteneriat cu Sucursala Regională C.F. Craiova.