Joi, 21 decembrie, filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor a decernat premiile pe anul 2016. Juriul condus de secretarul filialei Gabriel Coşoveanu şi alcătuit din Mircea Pospai, Marian Barbu, Nicolae Pârvulescu a decis să acorde titlul de „cartea anului” volumului ”Nu te opri, nu te întoarce” semnat Traian Dobrinescu. De altfel, volumul, apărut la Cartea Românească, este unul dintre cele mai premiate din acest an, primind distincții și la Alba Iulia sau Cluj Napoca. Despre carte a vorbit criticul Gabriela Gheorghişor: ” Traian Dobrinescu are un talent extraordinar povestitor. Deși el își face autobiografia, cartea poate fi considerate atât un roman social cât și unul de formare.”
Autorul a declarat că idea scrierii acestei cărți i-a apartinut lui Eugen Negrici. ”El este cel care care a pus preț pe viața mea ca demers literar.” a adăugat autorul, care a precizat ” Am promis ca voi scrie și volumul doi, dar m-am blocat dupa 130 pagini la momentul războiului din Transnistria.”
Premiul Omnia a fost acordat lui Mihai Duțescu pentru volumul ”Poeme decadente”, iar Premiul pentru întreaga activitate a revenit lui Nicolae Marinescu, directorul revistei ”Mozaicul” și al editurii ”Aius”. Nicolae Marinescu a declarat „De fiecare dată, când primeşti aprecierea celor din breasla unde îți desfășori activitatea este un moment emoționant. Putinul pe care am reusit sa îl fac în viața culturală a fost posibil grație unor buni prieteni. De asemenea, Eugen Negrici a fost un adevarat instigator care ne a împins mereu să facem câte ceva, din studentie pana la senectute.”Tot un premiu pentru întreaga activitate a primit și Ion Georgescu.
La categoria premii de execelență au fost premiați Emilian Mirea pentru volumul “Masa care plânge înlăuntru”, Constatin Pădureanu pentru volumul „Focuri pe câmpii”, Teodor Preda pentru volumul „Simplități subiective”, Florin Logreşteanu pentru cartea ”Negru profund, noian de negru”, Adrian Frățilă pentru volumul „Dodikai’, Dan Ionescu „Sunt poet în fiecare zi” și Gheorghe Truță pentru volumul „Teatru pentru copii şi bunici”.
De asemenea au fost acordate diplome aniversare lui Nicolae Părvulescu, Riri-Margareta Panduru, Emilia Parpală, Nicolae Marinescu, Aurel Antonie, Spiridon Popescu, George Sorescu.