Poliţişti din cadrul Secției 7 Rurală Plenița au depistat, ieri, pe strada Mieilor, din localitate, un bărbat de 43 de ani, din comuna Unirea, în timp ce acesta conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și având o concentraţie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, celui în cauză fiindu-i aplicată şi o sancţiune contravenţională, întrucât se afla la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţişti din Filiaşi și Postului de Poliţie Brădeşti au depistat, pe DE 70, în Brădeşti, un bărbat de 60 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, având o concentraţie de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.