Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât, aseară, să o condamne definitiv la patru ani de închisoare cu executare pe Diana Boerică, una dintre fiicele omului de afaceri Genică Boerică, trimisă în judecată într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală.
Ceilalţi inculpaţi din acest dosar au primit pedepse cuprinse între trei ani şi şase ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Cei opt inculpați din acest dosar de evaziune fiscală și spălare de bani – Diana Boerică, Elena Drăgan, Ileana Moandă, Ionel Vlad, Aurel Prie, Dorin Cojocinescu, Radu Drăgan și Dan Dumitrașcu – au fost trimși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în noiembrie 2014.
Procurorii craioveni au reținut că „inculpaţii Prie Aurel, Drăgan Radu, Vlad Ionel, Moandă Ileana, Cojocinescu Dorin şi Boerică Diana, apropiaţi ai lui Genică Boerică, cea din urmă fiind fiica acestuia, au hotărât, în anul 2007, înfiinţarea SC MEDEIRA CONSTRUCT SRL, societate prin care s-a urmărit obţinerea, în mod ilicit, de creditare de la CEC Bank, pe baza facturii falsificate nr. 6984553/04.04.2007, cu privire la achiziția unor utilaje. După obţinerea fondurilor, de acestea urma să beneficieze, sub diferite forme, toţi cei implicaţi în activitatea infracţională. În vederea obţinerii fondurilor, a fost atrasă în activitatea infracţională şi inculpata Drăgan Elena, administrator la societatea de leasing SC IFN DH LEASING SA“.
Mai multe amănunte citiţi în ediţia GdS de vineri, 2 noiembrie.