Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată a inculpatului RADU LUCREȚIU, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii anticorupție au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2013-2015, în contextul derulării a unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile – „Execuție și dotare pensiune turistică”, inculpatul Radu Lucrețiu a folosit în relația cu Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia mai multe documente false ce au avut ca rezultat obținerea nedrept a sumei totale de 128.329, 50 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-a constituit parte civilă în cauză.
Acest debit a fost a fost achitat integral în data de 19 iunie 2018 prin intermediul a două plăți efectuate de inculpatul Radu Lucrețiu.
În prezența apărătorului ales, inculpatul Radu Lucrețiu a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (cea de administrator al unei societăți comerciale) de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Radu Lucrețiu va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova/Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Radu Lucrețiu, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Dolj.