1.4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Concurs de afișe „Reciclăm pentru natură“ pentru liceeni

Craiova: Concurs de afișe „Reciclăm pentru natură“ pentru liceeni

SC Salubritate Craiova SRL, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și Junior Chamber International Craiova organizează, în perioada 3 decembrie-31 decembrie 2018, concursul de afișe „Reciclăm pentru natură”, adresat elevilor din clasele IX-XII din municipiul Craiova. Scopul competiției este acela de a promova importanța colectării selective a deșeurilor în rândul elevilor de liceu și de a crea un portofoliu pentru viitoarele proiecte desfășurate de operatorul de salubritate din municipiu.
„Continuăm seria acțiunilor noastre derulate în scopul creșterii cantităților de deșeuri reciclabile colectate și a conștientizării craiovenilor cu privire la necesitatea schimbării comportamentului în domeniul gestionării deșeurilor. Ne propunem să validăm, prin acest proiect, talentul adolescenților și preocuparea acestora față de protejarea mediului înconjurător și problematica mediului, în general”, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.
Primul clasat, în funcție de punctajul obținut, va câștiga o bicicletă electrică, în timp ce câștigătorii locurilor 2 și 3 vor primi intrări gratuite, timp de 12 luni, pentru ei și familia lor, în baza de agrement Craiova Water Park.
Conform calendarului concursului, descris în Regulamentul publicat pe pagina de Facebook Craiova Colectează Selectiv, data limită de înscriere în competiție este 31 decembrie 2018, ora 00.00, jurizarea creațiilor urmând să fie făcută în intervalul 3-4 ianuarie 2019. În data de 7 ianuarie vor fi anunțați câștigătorii, aceștia urmând să fie premiați în data de 9 ianuarie 2019.
Posterul va fi unidimensional și va fi realizat în una dintre următoarele tehnici: desen, grafică, colaj, tehnici computerizate (Photoshop, Corel, etc). Dimensiunea posterului va fi A3 ( 297 x 420 mm ), orientare landscape. Acestea vor fi trimise la adresa de e-mail [email protected], în format digital (.PDF sau .PNG/.JPEG). Fiecare elev participant va putea trimite maxim 5 afișe în cadrul concursului și, pentru validarea înscrierii, este obligatorie transmiterea concomitentă a formularului de înscriere completat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS