Craiovenii care doresc să petreacă trecerea dintre ani în centrul oraşului vor avea parte de un spectacol de muzică uşoară, urmat de un impresionant foc de artificii.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, spectacolul de Revelion va începe la ora 22.30 şi îi va avea ca protagonişti pe Adrian Sână & Band. Pe scenă va urca apoi Smiley, care va întreţine atmosfera până la miezul nopţii, când cerul se va lumina de la artificii.
Evenimentul va avea loc pe strada A.I. Cuza, la Universitate, şi va fi prezentat de MC Tom Crângureanu.