6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Poliţiştii au verificat peste 300 de unitaţi care depozitează, manipulează sau transportă valori monetare

Dolj: Poliţiştii au verificat peste 300 de unitaţi care depozitează, manipulează sau transportă valori monetare

Poliţişti de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au verificat peste 300 de unitaţi care depozitează, manipulează sau transportă valori monetare, constatând şi nereguli, pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 18.000 lei.

În perioada 3 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică Dolj au desfășurat o acţiune pentru verificarea modului de asigurare a pazei şi protecţiei unităţilor care depozitează, manipulează sau transportă valori monetare.
Polițiștii au verificat 327 de obiective reprezentând hyper/supermarket-uri, casierii colectoare, centre de procesare, stații de distribuție carburanți, dar şi alte locuri de depozitare valori.
De asemenea, au fost verificate şi 12 autovehicule de transport valori, 324 de sisteme de alarmă la efracţie, 324 echipaje de intervenţie la evenimente şi 92 de agenţi de pază.
Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.300 lei.
Exemplu:
În urma verificărilor efectuate la un operator, polițiștii au constatat că nu era respectat Planul de pază transport valori avizat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj – Serviciul de Ordine Publică, în sensul că nu era asigurată paza valorilor transportate cu personal de pază înarmat.
S-a luat măsura aplicării unei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS