Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj împreună cu Centrul „Aripi de Lumină“ al Arhiepiscopiei Craiovei redeschid atelierele de muzică și de creaţie populară, în perioada 15 februarie – 7 iunie 2019.
Cele două ateliere, „Ca la țară“ și „Să ne împrietenim cu muzica“, se vor desfășura de două ori pe lună, în zilele de vineri, în intervalul orar 14:00 – 16:00, în Galeriile „Cromatic“, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.
Atelierul „Ca la țară“ le dezvăluie copiilor frumusețea satului tradițional doljean, iar atelierul „Să ne împrietenim cu muzica“ îi familiarizează cu pianul, cu notele muzicale, îi inițiază în teoria muzicii și solfegiu.