-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTârg de adopții canine și surprize pentru copii în Parcul Romanescu

Târg de adopții canine și surprize pentru copii în Parcul Romanescu

Un târg de adopţii canine şi surprize pentru copii vor avea loc în Parcul Nicolae Romanescu. Salubritate Craiova organizează în zona chioșcului pentru fanfară târgul de adopții „Adoptă un prieten, salvează o viață!”. Acest târg organizat pentru prima dată în cadrul Zilelor Municipiului Craiova, are loc duminică, 2 iunie, între orele 11.00 – 15.00.

Iubitorii de animale vor putea pleca acasă direct de la eveniment cu unul dintre cei 10 câini fără stăpân prezenți la târg. Exemplarele sunt sterilizate, deparazitate, vaccinate și adoptabile pe loc. Întregul proces de adopție este gratuit și fiecare cățel adoptat va primi un cadou de casă nouă constând într-un săculeț de hrană uscată și o lesă.
Pe lângă posibilitatea de a adopta un prieten necuvântător, iubitorii de animale vor putea dona hrană pentru cățeii cazați în Adăpostul canin Breasta în spațiul special amenajat.

În cadrul târgului, desfășurat sub sloganul „Fii tu eroul meu!”, organizatorii evenimentului au pregătit și o zonă special amenajată pentru copii. Aceștia pot participa la ateliere de reciclare creativă, confecționare de animale de hârtie sau vor putea colora planșe cu animale. Micuții prezenți vor primi cadou baloane colorate cu sloganul târgului.

Programul târgului de adopţii canine

Începând de la ora 12.00, vor intra în scenă cățeii Centrului Național de Educare Canină care vor oferi publicului o demonstrație.

De la ora 13.00, reprezentanții Poliției Locale Craiova vor vorbi despre respectarea regulilor stabilite la nivel local și național pentru proprietarii de câini. În cadrul prezentări interactive (întrebări și răspunsuri) se va vorbi inclusiv despre regulile pentru câinii din rase clasificate ca periculoase. Această prezentare este o premieră în Craiova.

Ora 14.00 vine cu o provocare lansată proprietarilor de câini din Craiova, „Parada cățeilor cu stăpân” (de rasă și nu numai), în cadrul căreia participanții înscriși vor putea câștiga, prin tragere la sorți, un săculeț de mâncare.

Această acţiune are scopul de a promova adopțiile canine în rândul cetățenilor Craiovei. Adopţiile se pot face de la Adăpostul canin Breasta. Un alt scop este acela de a creşte reponsabilitatea stăpânilor animalelor de companie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS